Iese sau nu PSD din coaliția de guvernare? Aceasta este întrebarea care planează asupra consultării interne organizate la nivel național, la care Organizația Județeană PSD Constanța participă prin întâlnirea desfășurată la Constanța. Într-un context politic tensionat, decizia pe care social-democrații o vor contura ar putea schimba radical actualul echilibru de putere. În joc nu este doar viitorul coaliției, ci însăși stabilitatea politică a României, care pare să atârne de un fir de ață.
Printre cei prezenți la consultare se numără Costin Răsăuțeanu, Felix Stroe, Eduard Martin și Gheorghe Georgescu.
Vicepremierul Marian Neacșu și ministrul Agriculturii, Florin Barbu, au evidențiat principalele probleme ale economiei, printre care scăderea consumului și lipsa investițiilor, pe care le-au pus pe seama măsurilor adoptate de premierul Ilie Bolojan.
Florin Barbu trâmbițează rezultatele guvernării PSD: "România, în ultimii trei ani, a fost pe primul loc la exporturile de grâu în Uniunea Europeană. Atunci când nu există viziune și voință, apar doar declarații fără substanță, chiar dacă agricultura a adus în cămară producții record în perioada 2023–2025. Însă, când ești lipsit de direcție, începi să lansezi fumigene. Viitorul României nu stă în austeritate."
Florin Manole, ministrul Muncii: "A trebuit să ne batem pentru fiecare proiect. Statul social este permanent sub asediu de 10 luni, iar toate drepturile câștigate de muncitori de peste tot în lume sunt puse sub semnul întrebării. Nimic nu mai pare de bun-simț și corect pentru conducerea acestui guvern."
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: Sănătatea nu se face cu mâinile goale și nici cu 10% mai puțin. Dacă astăzi personalul medical nu are tăieri de 10% la salarii, este pentru că PSD s-a opus aplicării acestei măsuri. Nu am reușit să introducem excepțiile pentru prima zi neplătită din concediul medical. Îmi cer scuze pentru pacienții care plătesc nedrept prin această măsură. Astăzi voi vota pentru dialog, resetare și încredere, pentru că încrederea îmi face bine.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban: „Acesta este momentul în care trebuie să alegem între stagnare sau dezvoltare, retorică sau rezultate. Ceea ce ne trebuie este voința politică pentru a merge mai departe sau pentru a ne retrage. Atunci când investim în România, România trăiește, iar noi nu ne oprim aici."
Sorin Grindeanu: „Propaganda de dreapta a încercat să facă PSD alibiul pentru toate crimele economice și sociale din ultima perioadă. Mai bine o opoziție cu voce decât o guvernare cu capul plecat."
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.