"În momentele de supărare îi spun ministrului Ioana Petrescu că are cel mai nereformat minister"

86
Premierul Victor Ponta a afirmat, luni, că în momente de supărare spune că Ministerul Finanțelor este cel mai nereformat minister, iar ministrul Ioana Petrescu dorește să-i demonstreze că și în această instituție se pot schimba lucrurile și se pot aduce în secolul XXI.


"Uneori, când mâ supăr pe Ministerul de Finanțe spun că e cel mai nereformat dintre ministerele noastre și doamna ministru (Ioana Petrescu-n.r.) se supară și ea și vrea să îmi arate că totuși se poate chiar și la Ministerul de Finanțe să schimbăm lucruri și să le aducem în secolul XXI", a spus Ponta la lansarea aplicației "Spațiul Privat Virtual", sistem informatic prin intermediul căruia contribuabilii vor putea comunica on-line cu administrația fiscală.

Premierul a făcut această afirmație la finalul prezentării modului în care se utilizează sistemul. Reprezentanții ministeruluiau spus că sistemul va deveni funcțional, pentru persoanele fizice din București și Ilfov, la 90 de minute după lansare, iar din 2015 în toată țara, scrie Mediafax.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7667 secunde