Interimatul prefectului Brăiloiu ar putea fi prelungit cu șase luni

300
< 1 min citire
Interimatul prefectului Brăiloiu ar putea fi prelungit cu șase luni - 9f85e0d133be9efa90e245d4508f5824.jpg
Interimatul prefectului Constanței, Liviu Brăiloiu, ar putea fi prelungit cu șase luni. Potrivit declarațiilor sale, această măsură nu îl va privi doar pe el, ci pe toți reprezentanții Guvernului în teritoriu din țară.
Reamintim că, în conformitate cu declarațiile lui Brăiloiu, în cursul acestei săptămâni ar fi putut să aibă loc examenul pentru postul de prefect, deoarece, încă de la învestirea oficială, pe data de 30 ianuarie, a fost precizat faptul că exercitarea funcției are caracter temporar până la organizarea concursului în vederea ocupării definitive a postului.
Cu toate acestea, Liviu Brăiloiu a ținut să menționeze că nimic nu este bătut în cuie pentru moment, o decizie în sensul acesta urmând să fie luată într-o ședință de Guvern.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0381 secunde