Investiții dubioase cu banii Primăriei Tuzla

1093
1
2 min citire
Investiții dubioase cu banii Primăriei Tuzla - constantinmicu-1322842608.jpg
Prefectul Claudiu Palaz a declarat, ieri, că, în urma unor verificări la documentele întocmite de către administrația locală Tuzla, s-a constatat că primarul localității a decis realizarea unei investiții, din bugetul local, pe teritoriul comunei Costinești.
Potrivit prefectului, în momentul în care au început verificările la Tuzla pentru problema privind folosirea cardului de benzină al Primărie în interes personal de către primar și consilierul local Taner Reșid, au fost descoperite și alte nereguli.
Palaz spune că, la dispoziția primarului Constantin Micu a fost amplasată o conductă de alimen-tare cu apă, "undeva în câmp, pe un teren care aparține Primăriei Costinești".
"Am fost să verificăm alte probleme și am dat de conducta de apă. Au făcut această investiție pe terenul comunei Costinești. Primarul de la Costinești nu știa de acest lucru. Bănuiala mea este că au realizat investiția pentru a favoriza un cetățean. Am făcut deja de-mersuri, am ajuns la nivel de Parchet", a declarat Palaz.
Cu privire la aspectele sesi-zate, primarul lo-calității Costinești, Traian Cristea a replicat: "Într-adevăr nu știam de această conductă. Primarul de la Tuzla are investițiile sale, iar eu pe ale mele. Este amplasată undeva la granița dintre Costinești și Tuzla".
Pe cealaltă parte, primarul comunei Tuzla spune că terenul aparține localității sale.
"Este o greșeală, terenul ne aparține", a explicat Constantin Micu, specificând că problemele existente în instanță existente în acest sens "se vor regla la un moment dat".
Menționăm că în timpul ședinței de fond funciar de ieri, prefectul a amintit comisiei să fie atentă cu actele întocmite de către adminis-trația locală Tuzla.
"Consiliul local de la Tuzla are mai mulți vrăjitori decât cei de la CJC. Trebuie să fim atenți cu documentele pe care le primim de la ei, pentru că este o administrație locală, care nu întotdeauna emite acte legale așa cum este și Mangalia, așa cum este și Cogealacul, deși aici s-au schimbat lucrurile, iar administrația locală încearcă să intre în legalitate", a declarat prefectul. 

Comentează știrea

mary
21 mai 2012
despre primarul tuzlei

Nu inteleg cum de se atreve a candita la functia de primar dupa ceea ce a facut, dupa modul cum vorbeste cu cetatenii acestei comune.Pot spune ca eu am fost una din victimele acestui personaj dubios,adresandu-mi-se cu vorbe extrem de jicnitoare si vulgare,iertati-mi expresia, "mai rau ca la usa cortului".Va mai aduc la cunostinta faptul ca ieri 20 Mai, orele 18 ,a adunat un grup de copii impreuna cu sustinatorii acestuia si au colindat toata comuna invintandu-i pe toti locuitorii a se prezenta in data de 22Mai pe platoul din spatele primariei.Adevarul ca nu am retinut ora cand va avea loc adunarea.

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 03 Decembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Palaz către OCPI: "Sunteți praf!"
Pagina a fost generata in 0.0403 secunde