Investitorii din Cernavodă ar putea fi scutiți de taxe

223
1
1 min citire
Investitorii din Cernavodă  ar putea fi scutiți de taxe - investitorii-1394732958.jpg
Agenții economici din Cernavodă ar putea beneficia de taxe mai mici. Decizia a fost luată de primarul Gheorghe Hânsă după ce s-a reunit miercuri după-amiază cu principalii investitori din oraș, consilieri locali, lideri de partide politice și reprezentanți ai administrației publice, pentru a găsi de comun acord soluții în rezolvarea unor probleme sociale: crearea locurilor de muncă și încurajarea investitorilor din Cernavodă. 
În cadrul întâlnirii s-au luat în calcul și facilitățile și stimulentele care ar trebui să le revină angajatorilor în vederea demarării unor proiecte la nivel local. În cadrul ședinței, oamenii de afaceri au solicitat oficialilor diminuări de taxe, deoarece spun ei, mulți agenți economici riscă să falimenteze din cauza dărilor foarte mari pe care statul le solicită lună de lună. Edilul Gheorghe Hânsă și-a exprimat dorința de a-i sprijini pe aceștia și va solicita consilierilor locali scutirea de taxe pentru investitori, care vor trebui să voteze un proiect de hotărâre în acest sens. 
De asemenea, consilierii locali au declarat că un proiect major care ar putea crea sute de locuri de muncă în Cernavodă este aducerea căii ferate în zona industrială, proiect care ar putea atrage investitori noi. 
În prezent, în Cernavodă își desfășoară activitatea 1.666 de firme, cele mai multe întâmpinând însă dificultăți financiare.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
31 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Vineri, 14 Martie 2014
Stire din Economie : Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Miercuri, 12 Martie 2014
Stire din Economie : Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Sâmbătă, 08 Martie 2014
Stire din Economie : Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Miercuri, 05 Martie 2014
Stire din Economie : Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Joi, 27 Februarie 2014
Stire din Economie : Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Sâmbătă, 22 Februarie 2014
Stire din Economie : Nivelul radiațiilor la Cernavodă
Pagina a fost generata in 0.039 secunde