Ioan Talpeș, al doilea candidat oficial la prezidențiale

329
< 1 min citire
Președintele UPSC Dolj, Claudiu Cucu, a anunțat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că președintele partidului, Ioan Talpeș, va candida pentru funcția de președinte al României, transmite corespondentul NewsIn.
"Vreau să vă anunț că suntem prima filială județeană care anunță candidatura oficială a domnului Ioan Talpeș la funcția supremă în stat", a declarat ieri Claudiu Cucu.
Potrivit lui, decizia a fost luată în cadrul Consiliului Organizației Naționale a UPSC de săptămâna trecută. Întrebat de către jurnaliștii prezenți la conferința de presă dacă Ioan Talpeș mai are vreo legătură cu PDL, fiind candidat anul trecut din partea PDL la alegerile parlamentare, Cucu a declarat că Talpeș "a rupt legătura" cu PDL odată cu terminarea alegerilor parlamentare.
Claudiu Cucu a mai spus că Traian Băsescu și Ioan Talpeș "nu vor face un joc" la alegerile prezidențiale. "Categoric, nu se vor poziționa împreună, nu vor face un joc. Ioan Talpeș, într-adevăr, așa a lăsat să se înțeleagă. Talpeș a susținut președintele României, nu persoana Traian Băsescu. În momentul în care Traian Băsescu se va hotărî să candideze nu mai discutăm de președintele României", a mai precizat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0307 secunde