Iohannis: Dezbaterea din jurul referendumului, dominată de campanii de dezinformare grave

132
Iohannis: Dezbaterea din jurul referendumului, dominată de campanii de dezinformare grave - klaus-1539182194.jpg
Președintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că dezbaterea din jurul referendumului a fost dominată de campanii de dezinformare grave și a subliniat că educația și cultura sunt căile principale prin care ne putem proteja în fața încercărilor virulente de manipulare.


"În anul Centenarului, România a avut de trecut un test important, iar pacea socială a fost afectată de o perioadă de tensiuni care au precedat referendumul pentru modificarea Constituției. Când pacea socială este tulburată, întreaga societate are de suferit", a spus președintele.


Klaus Iohannis a precizat că "dezbaterea din jurul acestui referendum a fost dominată de campanii de dezinformare grave, în care au prevalat discursul urii și chiar accentele extremiste".


"Cultura și educația sunt căile principale prin care ne putem proteja în fața încercărilor virulente de manipulare. Numai prin educație și apelul la cultură putem deveni mai toleranți pentru a depăși, cu înțelepciune și maturitate, încercările de dezbinare a societății", a mai spus șeful statului.


Sursa: digi24.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6483 secunde