Iohannis participă la reuniunea Consiliului European, prin videoconferință

124
Iohannis participă la reuniunea Consiliului European, prin videoconferință - klausiohannis-1592547826.jpg

Articole recomandate

Președintele Klaus Iohannis participă, vineri, la reuniunea Consiliului European în format videoconferință, context în care va puncta faptul că toate statele membre au nevoie de sprijin financiar în procesul de recuperare economică.


Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în cadrul reuniunii, vor fi abordate Planul de relansare economică și Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 revizuit propuse recent de către Comisia Europeană, procesul de negociere a relațiilor viitoare dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii, precum și subiecte de politică externă.


Șefii de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii vor avea discuții aprofundate cu privire la elementele incluse în pachetul de măsuri de relansare economică propus de către Comisia Europeană (Next Generation EU), prezentând poziționările cu privire la aspectele de interes prioritar pentru statele membre. Ulterior acestei reuniuni, președintele Consiliului European, Charles Michel, va prezenta varianta revizuită a pachetului de negociere pentru viitorul buget al Uniunii pentru perioada 2021-2027 și pentru Planul de relansare economică.


"Președintele României va menționa că propunerile Comisiei Europene reprezintă o bună bază de pornire în negocieri, în vederea asigurării resurselor pentru acoperirea nevoilor financiare substanțiale din perioada post-criză COVID-19. Șeful statului va sublinia faptul că toate statele membre au nevoie de sprijin financiar în acest proces de recuperare economică, chiar dacă într-o măsură diferită, în condițiile în care instrumentele și mecanismele naționale se dovedesc insuficiente într-un astfel de context. Astfel, asigurarea unui acces rapid și eficient la finanțare pentru toate statele membre este esențială pentru a permite acestora să diminueze daunele produse de criză. Președintele Klaus Iohannis va reafirma sprijinul României pentru avansarea negocierilor în vederea obținerii, cât mai curând posibil, a unui acord final privind viitorul buget multianual al Uniunii, subliniind că viitorul buget ar trebui să fie substanțial, echilibrat și capabil să răspundă preocupărilor statelor membre", arată Administrația Prezidențială.


De asemenea, membrii Consiliului European vor discuta despre pașii de urmat în cadrul negocierii relațiilor viitoare dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii, având în vedere faptul că progresele obținute până în prezent în procesul de negociere sunt limitate, existând un număr de domenii în care se mențin divergențe importante între cele două părți.


Sursa: stirileprotv.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3792 secunde