Cabinetul parlamentar al de-putatului Colegiului 5 Constanța, Zanfir Iorguș, a organizat în sala de conferințe a Complexului "Doina" din Neptun o dezbatere publică pe tema Proiectului de lege privind parteneriatul dintre Stat și Culte în domeniul serviciilor sociale, adoptat de Camera Deputaților și Senatul României.
La întâlnire au participat deputatul Zanfir Iorguș, unul dintre inițiatorii legii, preotul Vasile Rusnac, consilier social-misionar în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Iulian Rotaru, protopopul Protoieriei Mangalia, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe, Romano-Catolice, Penticostale și Baptiste din Colegiul 5 (Tuzla, Costinești, Mangalia, Neptun).
Preoții participanți au apreciat reglementările noii legi care vizează finanțarea din fonduri publice a programelor inițiate de culte pentru dezvoltarea și derularea de servicii sociale și acțiuni caritabile, precum și formarea și instruirea unor corpuri de voluntari care să activeze în domeniul asistenței sociale.
În finalul întâlnirii s-a convenit ca, fiecare biserică în parte, de la toate cultele, să înainteze cabinetului parlamentar din Colegiul 5, punctual, proiectele concrete ce pot fi derulate în viitor.