Joc și voie bună, bal și artificii cu prilejul Zilelor comunei Vulturu

218
1 min citire
Joc și voie bună, bal și artificii cu prilejul Zilelor comunei Vulturu - voiejoc-1389375187.jpg
Prilej de sărbătoare la Vulturu! Primăria din localitate, reprezentată de primarul Eugen - Marius Berbec, împreună cu membrii Consiliului Local al comunei Vulturu a organizat, în perioada 6-11 ianuarie, "Zilele comunei Vulturu". Evenimentul a avut ca prilej împlinirea a 160 de ani de atestare documentară a localității Vulturu. Prin acest eveniment, organizatorii, autoritățile administrative publice din comuna Vulturu, și-au dorit să le ofere cetățenilor zile de destindere și voie bună, prilej cu care au pregătit un program complex de manifestări care să mulțumească toate categoriile de vârstă. Cu acest prilej au fost inaugurate două obiective importante pentru viața culturală a comunei, și anume școala, respectiv căminul cultural, care au fost reabilitate cu sprijinul Guvernului României și al Consiliului Județean Constanța. Programul festiv s-a întins pe șase zile. În cadrul evenimentului s-au desfășurat o serie de competiții cu adresabilitate la public, cum ar fi concurs de șah, de table, de tenis de masă, de călărie și chiar de cross. Programul de sâmbătă, 11 ianuarie, include festivitatea de premiere a câștigătorilor competițiilor organizate de-a lungul celor șase zile, dar și un spectacol în incinta Căminului Cultural, susținut în fața locuitorilor, dar și a invitaților prezenți la eveniment. Pe scenă vor urca trupe și artiști cunoscuți, soliști și ansambluri de muzică și dansuri populare. Ziua urmează a fi încheiată cu un foc de artificii impresionant, după care toți cetățenii, cu mic cu mare, sunt așteptați la un bal care va încheia seria manifestărilor prilejuite de această zi atât de importantă pentru comuna Vulturu. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.032 secunde