Kelemen Hunor: UDMR decide luni seară propunerile de miniştri

125
1 min citire
Kelemen Hunor: UDMR decide luni seară propunerile de miniştri - 1-1608572319.jpg
UDMR va avea luni, începând cu ora 20,00, o şedinţă a Consiliului Permanent, unde se va discuta şi se va decide cu privire la propunerile de miniştri, a anunţat liderul acestei formaţiuni, Kelemen Hunor. El a precizat că în şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali al UDMR a prezentat discuţiile legate de structura Guvernului şi de prezenţa Uniunii în acest Guvern, unde va deţine trei portofolii, potrivit Agerpres.
"E o mare responsabilitate şi o şansă uriaşă să demonstrăm că avem o viziune, o strategie, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea teritorială, dezvoltarea localităţilor şi reforma administrativă prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi al Administraţiei, că avem o viziune despre tot ce înseamnă dezvoltare durabilă, problemele legate de protecţia mediului, de protejarea pădurilor şi de administraţia apelor, deci Ministerul Mediului, Pădurilor şi Apelor revine UDMR. De asemenea, revine şi Ministerul Sportului şi Tineretului. (...) Vom avea un vicepremier fără portofoliu (...) şi vom avea 12 secretari de stat şi un subsecretar de stat în structurile guvernamentale. Astăzi (luni - n.r.), de la ora 20,00, vom avea o şedinţă a Consiliului Permanent, unde vom discuta despre propunerile de miniştri şi vom lua o decizie. Decizia Consiliului Reprezentanţilor Unionali, în unanimitate, a fost să facem parte din coaliţie, să facem parte din Guvern, în condiţiile prezentate de către echipa care a discutat cu cei de la PNL şi USR", a spus Kelemen Hunor la Palatul Parlamentului, după şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali.
El a adăugat că propunerile pentru funcţiile de secretar de stat vor fi discutate după Sărbători.
Liderul UDMR a afirmat că propunerea privind alegerea primarilor în două tururi nu a fost agreată de toate partidele din coaliţie şi de aceea nu va fi introdusă în programul de guvernare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0429 secunde