Kelemen Hunor vrea învățământ în limba maghiară la Universitatea de Medicină

784
1 min citire
Kelemen Hunor vrea învățământ în limba maghiară la Universitatea de Medicină - pict25-1330173210.jpg
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș "trebuie făcut loc și învățământului în limba maghiară", adăugând că nu așteaptă de la Rectoratul sau Senatul UMF să asigure acest obiectiv, ci de la Parlamentul României, scrie Realitatea.net.
Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, în fața delegaților la Consiliul Reprezentanților Unionali, întrunit la Târgu Mureș, că reprezentanții UDMR au considerat că alegerile anticipate "ar fi fost o soluție potrivită".
"Am discutat cu fracțiunile, a fost o dezbatere destul de grea, am decis continuarea guvernării, dar nu fără condiții", a spus Kelemen Hunor. El a spus că, pe lângă condiția legată de creșterea salariilor și a pensiilor, care poate fi realizată după primul trimestru, în funcție de rata inflației, de continuarea investițiilor în infrastructură, UDMR a avut condiții legate de drepturile minorităților, precum "implementarea Legii Educației la UMF Târgu Mureș".
Kelemen: "Noi nu așteptăm de la Rectoratul sau Senatul Universității să asigure învățământul în limba maghiară, ci de la Parlament"
"Maghiarii din Transilvania, noi nu așteptăm de la Rectoratul sau Senatul Universității să asigure învățământul în limba maghiară, ci de la Parlament și Senatul României. Iar la UMF Târgu Mureș, conform legii, trebuie să facem loc și învățământului în limba maghiară. Aceasta a fost una din condițiile rămânerii noastre în coaliția guvernamentală", a subliniat Kelemen Hunor, adăugând că și în ceea ce privește "lărgirea drepturilor lingvistice" vor fi semnate "niște acorduri referitoare la anul 2012".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 18 Ianuarie 2012
Stire din Politică-Administrație : UDMR nu vrea alegeri anticipate
Vineri, 14 Octombrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Ce propunere are UDMR
Pagina a fost generata in 0.0435 secunde