La Cernavodă, se realizează rețele noi de electricitate

295
Consilierii locali din Cernavodă au adoptat o hotărâre privind transmiterea, în regim de comodat, către Enel Distribuție Dobrogea a unui teren în suprafață de 51 de metri pătrați în vederea încheierii unor contracte de furnizare a energiei electrice către consumatorii casnici din zona I. D. Chirescu.
"La începutul lunii februarie, Primăria a efectuat recepția lucrării privind alimentarea cu energie electrică de joasă tensiune de-a lungul străzilor Corbului și I. D. Chirescu, care a însemnat realizarea rețelei electrice noi pentru iluminatul public și rețelei electrice pentru uzul casnic de pe cele două străzi", a declarat primarul Mariana Mircea.
Ea a precizat că a fost nevoie ca aleșii Consiliului Local să transmită în folosință rețeaua de joasă tensiune pentru consum casnic, deoarece numai în felul acesta se puteau executa racordurile electrice individuale și întocmi contractele de furnizare a energiei electrice pentru fiecare gospodărie de către operatorul ENEL.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 02 Aprilie 2012
Stire din Politică-Administrație : Cristian Preda, exclus din PDL
Pagina a fost generata in 1.3906 secunde