"La Interne este un fel de garaj de mașini furate, pentru că nu avem voie să le valorificăm"

131
Mașinile confiscate în România sunt depozitate de Ministerul de Interne într-un garaj, pentru că nu pot fi valorificate din cauza dreptului de proprietate, fiind necesară o adaptare la realitățile europene în acest sens în viitoarea Constituție, a declarat miercuri premierul Victor Ponta, copreședinte al USL.

El a adăugat că dreptul de proprietate este garantat, dar, la nivel european, există evoluții de care țara noastră trebuie să țină cont.

"Există în primul rând o evoluție legată de sechestrarea, confiscarea bunurilor dobândite în urma infracțiunilor și e un lucru pe care eu îl susțin. Eu cunosc foarte bine prima legislație care s-a adaptat acestor noi realități infracționale - legislația americană. Acum și cea europeană merge în acest sens. Avem o problemă legată de lucrările de infrastructură sau - mă refer aici la irigații, la autostrăzi - unde trebuie să avem o procedură mai simplă, mai directă de expropriere atunci când e vorba de mari lucrări de infrastructură. Avem situația în care, da, cred și am văzut țări europene care aplică acest sistem, în care sancțiunile sunt dure pentru cei care încalcă legea, fie că vorbim de situații rutiere sau altele. Avem situații - în practică de exemplu - acum mașinile furate sau introduse prin contrabandă nu le poate valorifica Ministerul de Interne, stau într-un garaj la Ministerul de Interne 4 ani, 5 ani, 7 ani, cât durează procesul și practic nu mai au nicio valoare în momentul în care se termină procesul. În toate țările europene mașina se valorifică și, dacă cumva după 5 ani sau 6 ani, este achitat inculpatul, statul îl despăgubește. Dar noi acum, la Interne, suntem un fel de garaj de mașini furate, pentru că nu avem voie să le valorificăm că e dreptul de proprietate. Deci în sensul acesta vorbeam de o adaptare la realitățile europene, atât și nimic mai mult", a explicat premierul Ponta, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4016 secunde