Legea grațierii, din nou în dezbatere pe masa Senatului
Articole recomandate
Tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii pe buletinele de vot la europarlamentare va avea loc luni
28 Aprilie 2024
Parcul Verde din comuna Cumpăna s-a îmbogățit cu peste 3000 de puieți de ulmi și 30 de platani
27 Aprilie 2024
Valentin Vrabie candidează pentru un nou mandat. „Împreună continuăm dezvoltarea Medgidiei!”
27 Aprilie 2024
Premierul Marcel Ciolacu: „Sunt bani de salarii, sunt bani de pensii, sunt bani pentru profesori”
27 Aprilie 2024
Primarul Iulian Soceanu: „Mulțumesc celor 1300 de cetățeni care au semnat pentru mine!”
26 Aprilie 2024
Senatorii din Comisia juridică reiau, astăzi, dezbaterea proiectului de Lege de grațiere a unor pedepse, proiect care a fost amânat pe 7 martie, potrivit News.ro.
Printre amendamentele depuse la proiectul inițial al Guvernului se află unul al senatorului PSD Șerban Nicolae, președintele Comisiei juridice, prin care printre beneficiarii grațierii se vor afla și persoane condamnate pentru corupție.
Proiectul Legii grațierii a figurat pe ordinea de zi a ședinței Comisiei juridice a Senatului din 7 martie, însă dezbaterile au fost amânate pentru două săptămâni, la propunerea președintelui comisiei, Șerban Nicolae. El a explicat că nu e nicio grabă pentru dezbaterea legii grațierii, deoarece termenul de adoptare tacită a actului normativ se împlinește abia pe 25 aprilie.
"Proiectul (privind grațierea – n.red.) să îl reluăm peste două săptămâni. Este un proiect la care s-au depus amendamente. Se grațiază pedepsele, nu persoanele, pedepse stabilite prin hotărâri definitive. Nu se exclude varianta în care nu se va finaliza acest proiect legislativ cu un raport de admitere", le-a spus Șerban Nicolae colegilor din Comisia juridică a Senatului.
Senatorul PSD, Șerban Nicolae, a depus, la începutul lunii, un amendament la proiectul de lege privind grațierea prin care condamnații pentru luare și dare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu pot fi grațiați. El a explicat că nu crede că "cei care sunt corupți trebuie să stea trei într-un pat în condiții de igrasie, de igienă precară".
Amendamentul a provocat controverse în spațiul public. Președintele Klaus Iohannis a declarat, pe 7 martie, că, dacă s-ar grația faptele de corupție, s-ar da un semnal total greșit în societate, el spunând că, în acest sens, contează pe "realismul și buna credință a parlamentarilor".
"Dacă s-ar grația corupții s-ar da un semnal total, total greșit în socetate. Contez pe realismul și pe buna credință a parlamentarilor", a spus Klaus Iohannis, întrebat ce părere are despre amendamentul depus de senatorul PSD Șerban Nicolae la proiectul legii grațierii.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 20 Martie 2017
Miercuri, 15 Februarie 2017
Miercuri, 15 Februarie 2017
Marţi, 14 Februarie 2017
Luni, 13 Februarie 2017
Luni, 13 Februarie 2017
Miercuri, 08 Februarie 2017
Miercuri, 18 Ianuarie 2017
Miercuri, 11 Ianuarie 2017
Marţi, 10 Ianuarie 2017