Peneliștii și-au lansat ieri, la Sala Polivalentă din București, toți candidații la alegerile parlamentare din 30 noiembrie. De la eveniment nu a lipsit premierul Călin Popescu Tăriceanu, dar nici președintele Organizației Județene a PNL Constanța, deputatul George Dragomir. Astfel, pe celebrele acorduri ale hit-ului "We are the champions" (melodie folosită, de altfel, și în urmă cu patru luni, în campania pentru locale în județul Constanța) și "dirijați" de liderul liberal Bogdan Olteanu, candidații PNL au ieșit ieri la rampă.
Printre cei care au lipsit de la eveniment se numără, potrivit deputatului George Dragomir, chiar vicepreședintele național al PNL, senatorul Puiu Hașotti. El a avut, se pare, o scuză întemeiată: "Domnul senator se află într-o deplasare oficială în Canada, cu Senatul", a ținut să menționeze președintele PNL Constanța. "Cu excepția senatorului Hașotti, însă, toți candidații liberali constănțeni la alegerile generale au luat parte la evenimentul de azi (n.r. - ieri)", a mai adăugat deputatul. Reamintim că Hașotti candidează pentru un nou mandat de senator, pe colegiul cu numărul 1 din județul Constanța.
În ceea ce privește obiectivul PNL Constanța, Dragomir a reiterat o declarație mai veche: "Ne dorim trei deputați și un senator", a subliniat el. Dragomir a precizat, de asemenea, că "principalul contracandidat al PNL este, la Constanța, PSD-ul". "Cu PSD-ul ne batem, acesta e principalul adversar, pentru că PD-L-ul nici nu mai contează la Constanța", a atras atenția liderul peneliștilor de la malul mării.
Referitor la sloganurile pe care mizează PNL-ul în această campanie electorală, deputatul a declarat: "«Promovăm o Românie mândră și prosperă» este unul dintre primele lansate, dar cu siguranță vor urma și altele. Vor fi lansate, de asemenea, obiectivele cuprinse în programul pentru o viitoare guvernare și, totodată, vor fi amintite și acele obiective care au fost deja realizate, de-a lungul actualei guvernări", a conchis George Dragomir.