Liberalii și-au depus candidaturile pentru primăriile din Lumina și Dobromir

550
< 1 min citire
Liberalii și-au depus candidaturile pentru primăriile din Lumina și Dobromir - hutuca-1763303202.jpg
Cei doi liberali, care vor să „cucerească” primăriile din Lumina și Dobromir din județul Constanța, și-au depus, ieri, candidaturile. Astfel, la Dobromir va candida Paul Niculcea iar în comuna Lumina liberalul Alexandru Ionescu.
Alexandru Ionescu și Paul Niculcea și-au depus candidaturile pentru funcțiile de primar în Lumina și Dobromir, iar eu cred cu tărie în oamenii care muncesc cu seriozitate, dialoghează direct cu cetățenii și dovedesc prin fapte. Experiența lor, implicarea constantă și rezultatele din comunitate sunt cea mai bună recomandare. Dincolo de sigla de partid, aceștia au demonstrat că administrația înseamnă respect, pricepere și dedicare față de oameni. Locuitorii celor două comune pot alege acum oameni care au fost, cu adevărat, lângă ei. Faptele lor sunt cel mai bun argument pentru ziua votului din 7 decembrie. Succes, Paul! Succes, Alexandru! Sunt alături de voi!", a transmis președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0969 secunde