Una dintre intențiile de candidatură pentru parlamentarele din toamnă, anunțate în rândul liberalilor, îi aparține fostului primar al Hârșovei, Ionel Chiriță. Potrivit declarațiilor sale, va candida doar în condițiile în care va reprezenta un colegiu uninominal care acoperă zona limitrofă orașului Hârșova. Totodată, Chiriță a menționat că este dispus să investească financiar în campania electorală "atât din resursele personale, cât și din sponsorizări și donații care vor fi făcute publice".
Anunțată în urma Delegației Permanente a PNL, de luna trecută, intenția de candidatură a lui Ionel Chiriță depinde, conform propriilor sale afirmații, "de armonizarea intereselor oameni-lor cu cele ale partidului". "Dacă partidul va considera că eu sunt cel mai potrivit pentru colegiul uninominal care va include orașul Hârșova, atunci voi candida. Țin însă să menționez faptul că nu o fac pentru mine, eu nu candidez pentru mine, ci pentru binele oamenilor. Nu este o candidatură disperată", a subliniat el.
În ciuda faptului că a părăsit lupta electorală cu un scor de 36%, Chiriță nu se arată deloc îngrijorat cu privire la sprijinul acordat de oameni atunci când vine vorba de un fotoliu de parlamentar. "Eu mă bucur de o mare notorietate nu doar în orașul al cărui primar am fost timp de opt ani, ci în întreaga zonă. Mă cunosc oamenii din Cernavodă, din Medgidia, și ei știu ce am realizat în toată această perioadă, fiind în stare să mă judece. Sunt încrezător că, dacă îi voi reprezenta în calitate de parlamentar, voi avea grijă să lupt pentru legi mai bune, aplicabile pentru toți cetățenii, și care să nu fie selective", a subliniat Ionel Chiriță.
Mai mult decât atât, fostul primar PNL a apreciat că lupta electorală de la finele lunii noiembrie nu va fi deloc una ușoară. "Estimez că această competiție nu va fi deloc lipsită de efort pentru partide, pentru că ele vor fi nevoite să-și confirme cei mai viabili candidați. Chiar și așa, dacă aceștia din urmă nu cred în șansele lor de a învinge, nu vor fi în stare nici să își susțină o campanie bună, nici să vină în fața oamenilor cu proiecte de succes".
În ceea ce privește susținerea financiară, Chiriță a precizat că, în contextul în care partidul va confirma candidatura sa pentru zona Hârșova, va purta discuții cu mai multe persoane din structurile liberale atât despre resursa umană de care e nevoie în campanie, despre disponi-bilitatea de timp, cât mai ales despre sprijinul financiar. "Sunt convins că nici aspectul financiar nu va constitui o problemă. Din resursele proprii și cu cele atrase în mod transparent, și mă refer aici la sponsorizări și donații, sunt sigur că voi fi capabil să coordonez o campanie reușită", a conchis liberalul Ionel Chiriță.