Președintele PSD, Mircea Geoană, a anunțat, ieri, printr-un comunicat de presă, că se retrage din CSAT pentru că președintele Traian Băsescu "folosește Armata Română în scopul politicianist de promovare a PD-L pentru alegerile europarlamentare". El a cerut ieri și modificarea protocolului cu PD-L.
"Nu admit folosirea imaginii pozitive și a încrederii populației în Armata Română în scop electoral, partizan. De aceea, am hotărât ca, începând de astăzi,
7 iunie 2009, să mă retrag din funcția de vicepreședinte și membru al CSAT", scrie Mircea Geoană.
Liderul PSD l-a acuzat pe președintele României că face campanie electorală pe seama militarilor români din Irak și Afganistan, invocând în acest sens anunțul făcut de șeful statului în legătură cu retragerea trupelor românești din Irak.
"Traian Băsescu a anunțat retragerea trupelor românești din Irak la o dată specifică, fără să se consulte cu CSAT și cu Parlamentul României", mai scrie Mircea Geoană, care invocă art. 119 din Constituția României, potrivit căruia "CSAT organizează și coordonează activitățile care privesc participarea la menținerea securității internaționale". În acest context, liderul social-democrat a solicitat modificarea protocolului alianței de guvernare "Parteneriat pentru România", în sensul anulării prevederii potrivit căreia Președintele Senatului este și vicepreședintele CSAT.
Trebuie menționat faptul că, la solicitarea lui Mircea Geoană, liderii PSD și PD-L au stabilit, la parafarea "Parteneriatului pentru România", ca președintele Senatului, funcție pe care o ocupă liderul social-democrat, să devină vicepreședinte CSAT. Guvernul a elaborat în acest sens o Ordonanță de Urgență, care a fost votată recent de Parlament, fiind în prezent contestată la Curtea Constituțională de liberali. CCR urmează să se pronunțe asupra sesizării PNL la 17 iunie.
Nu au întârziat nici reacțiile la declarațiile lui Geoană. Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Hașotti, a declarat ieri, pentru NewsIn, că, dacă președintele PSD Mircea Geoană este interesat de soarta Armatei, atunci PSD să susțină și să voteze moțiunea simplă pe Apărare pregătită de liberali pentru a fi depusă la Senat.