Litoralul, luat la puricat! Vor fi verificate hotelurile și restaurantele

465
2

Articole de la același autor

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Adrian Nicolaescu, a organizat, ieri, la sediul instituției Colegiul Prefectural, o întâlnire  cu directorii deconcentratelor  din județul Constanța. 


Prefectul Adrian Nicolaescu a declarat că, dată fiind apropierea sărbătorilor pascale, dar și a minivacanței de 1 Mai, care în acest an coincid, prima măsură care s-a luat a vizat formarea unor comisii mixte de control pe litoral. 


El a anunțat că aceste comisii vor fi alcătuite din reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică, Direcției de Sănătate Veterinară și Siguranță a Alimentelor și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consuma-torilor. Practic, în perioada 25 aprilie - 2 mai, aceste comisii vor efectua mai multe verificări la unitățile de cazare și alimentație publică de pe litoral, iar raportările vor fi făcute zilnic. Astfel, au fost stabilite trei zone, mai exact, Mamaia - Constanța, Techirghiol - Eforie - Costinești și Mangalia - stațiunile din sudul litoralului până la Limanu. Totodată, directorul DSP Constanța, Cristina Schipor, a spus că vor fi verificate atât spațiile de cazare și cele de alimentație publică, precum și patiseriile sau magazinele alimentare. 


Prezent la ședință, șeful IPJ Constanța, comisarul șef Adrian Rapotan, a declarat că, pentru a preîntâmpina situațiile neplăcute, în săptămâna dinaintea Paștelui, echipajele de patrulare vor crește, în mod deosebit, în zona bisericilor. 


"De asemenea, în perioada de 1 Mai, încercăm să venim alături de primarii care organizează diferite serbări câmpenești pentru asigurarea ordinii publice. Totodată, intuim că, de Paște, mulți români vor pleca spre Bulgaria, de aceea drumurile aglomerate vor fi asigurate cu echipe operative", a adăugat Rapotan. 


La rândul lor, în cadrul ședinței de ieri, de la Prefectura Constanța, reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare au spus că, deoarece se apropie sărbătorile pascale, o atenție deosebită se va îndrepta spre cei care sacrifică miei. 


Astfel, directorul instituției, Geronimo Brănescu, a anunțat că, în perioada 14 aprilie - 3 mai, se va permite, cu derogare de la legea existentă, funcționarea de spații speciale pentru sacrificarea mieilor. 


El a explicat că, la nivel județean, până acum a fost deschis doar un singur astfel de spațiu, respectiv, la Cernavodă, în Piața faleză canal. Pe de altă parte, pentru ca totul să se desfășoare în condiții corecte, reprezentanții DSV Constanța vor face acțiuni de verificare a piețelor. Totodată, carcasele de miei se comercializează în locuri special amenajate, cum ar fi Piața Tomis 3, Brick, Piața Griviței, Medgidia, Băneasa și Mangalia. 


Prefectul Adrian Nicolaesu a adus în discuție și problema podului de la Agigea, despre care a spus că, până pe 15 aprilie se va circula cu restricție. 


"Este posibil ca, de la 15 aprilie, podul să se închidă pentru reparații, în situația în care constructorul nu va putea să continue reparațiile în condiții de trafic. Ar dura cam două luni aceste reparații, dar, dacă domnul ministru al Transporturilor știe mai multe lucruri, are întâietate în fața noastră", a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu. 


Comentează știrea

Dobre
6 aprilie 2016
Daca merge,merge

Verificati machedonii cu terasele lor.aia de fac nunti sambata si duminica in Mamaia; muncitori la negru la greu si mancare veche..apoi va mirati ca pleaca turistii pe litoralul bulgaresc.daca machedonii se lauda cu masini scumpe.opulenta.chindii exorbitante.omorand oamenii cu mancarea lor stricata.si apoi se lauda ca nu se descurca nimeni ca ei..pai na, cine profita de oameni.ca voi si vor imbogatire peste noapte,ca voi?asta se rasfrange asupra voastra mai tarziu.acum profitati..munca la negru.machedonasi care se duc la al doilea job la restaurant si figureaza platiti in doua locuri. la raja,.la statii de epurare, in tura de noapte si la restaurant cand tb sa fie in tura de noapte la stat.bun asa.sa fii platit in doua locuri in acelasi timp.normal ca razi romanasilor in nas.ca nu "se descurca" in a fenta statul..iei spor de noapte.dar tu esti la al doilea job.la restaurant..Tara tuturor posibilitatilor.daca merge.las' ca merge..

paull
6 aprilie 2016
Vedeti cine sunt patronii si asteptati mult si bine sa fie controlati

Pai cine are curaj sa controleze Mareea Neaggra sau altele ? Sunt multi care fac asa, dar cine sa-i prinda ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8053 secunde