Lucrările pe tronsonul București – Lehliu, amânate pentru toamnă

139
Lucrările pe tronsonul București – Lehliu, amânate pentru toamnă - tararachelucrariautostrada-1426260053.jpg

Articole de la același autor

Deputatul Mihai Tararache a adresat o interpelare ministrului Transporturilor, Ioan Rus, tema vizând lucrările ce se vor desfășura pe tronsonul București – Lehliu și care vor afecta traficul din și spre litoral. 

"Conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare a tronsonului București – Lehliu, lucrări care se vor desfășura exact în perioada sezonului estival, când se înregistrează cel mai mare trafic spre și dinspre stațiunile de pe litoralul românesc. Conform celor declarate de responsabilii din conducerea CNADNR, se va circula pe o singură bandă pe sens, existând posibilitatea ca traficul pe autostradă să fie închis complet pentru anumite perioade de timp. O astfel de abordare o consider o nouă bătaie de joc la adresa turismului estival românesc, după episoadele anterioare legate de lucrările nesfârșite la Podul de la Agigea, care au adus în pragul disperării întreprinzătorii de pe litoral, și de problema încă nerezolvată de la stația de taxare de la Fetești, care a pus la grea încercare nervii cetățenilor, obligați să aștepte la cozi kilometrice", a spus deputatul Mihai Tararache.

El a adăugat că nu este firesc să se propună turiștilor aceleași drumuri ocolitoare care, uneori, conduc la accidente grave de circulație. În consecință, parlamentarul de la malul mării a propus ca aceste lucrări să se desfășoare în perioadele cu trafic redus, în special noaptea, așa cum se întâmplă în toate țările civilizate din Europa sau lucrările să fie efectuate la începutul toamnei, când temperaturile și vremea permit efectuarea acestor lucrări.

În urma acestei intervenții a deputatului Mihai Tararache, directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, a anunțat că lucrările de reparații în acea zonă vor începe în septembrie, după încheierea sezonului estival.

Carmen MOCANU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7117 secunde