Ludovic Orban: Decizia BNR de a restricționa creditarea, luată prea târziu
Articole recomandate
Parcul Verde din comuna Cumpăna s-a îmbogățit cu peste 3000 de puieți de ulmi și 30 de platani
27 Aprilie 2024
Valentin Vrabie candidează pentru un nou mandat. „Împreună continuăm dezvoltarea Medgidiei!”
27 Aprilie 2024
Premierul Marcel Ciolacu: „Sunt bani de salarii, sunt bani de pensii, sunt bani pentru profesori”
27 Aprilie 2024
Primarul Iulian Soceanu: „Mulțumesc celor 1300 de cetățeni care au semnat pentru mine!”
26 Aprilie 2024
Felicia Ovanesian a intrat oficial în cursa pentru Primăria Constanţa. Și-a depus candidatura independentă la BEM
26 Aprilie 2024
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Băilești, că decizia BNR privind reducerea nivelului maxim al gradului de îndatorare a fost luată prea târziu, pentru că restrângerea consumului se manifestă pe piață de circa trei luni, transmite Agerpres.
"Decizia BNR nu este o decizie care a fost luată devreme și care ar provoca o restrângere a consumului, așa cum încearcă să acrediteze cei de la PSD. Restrângerea consumului este un trend de trei luni de zile, care s-a manifestat pe piață înaintea deciziei BNR, iar BNR a luat decizia, după opinia mea, prea târziu, pentru că o bună perioadă de timp consumul a fost alimentat artificial prin creșteri de venituri în sectorul public și prin relaxarea condițiilor de creditare, adică ne-am întors iar în perioada 2007, când se lua credit cu buletinul", a spus Orban într-o conferință de presă.
Președintele PNL a explicat că foarte multe persoane, având și venituri mai mari, au manifestat "optimism" și și-au asumat riscuri foarte mari, îndatorându-se într-un procent foarte mare raportat la veniturile pe care le au, existând astfel riscul incidentelor de plăți. Potrivit lui Orban, restrângerea consumului va duce la dispariția singurului motor de creștere economică folosit de Guvernul PSD-ALDE, motiv pentru care este posibil ca în 2019 creșterea economică să nu depășească 2%.
"Restrângerea consumului tocmai acestui fapt se datorează: că oamenii s-au dus mai mult decât le permitea plapuma, iar în momentul de față nu mai au din ce să cumpere și asta e restrângerea cererii pe piață, care va duce la dispariția singurului motor de creștere pe care l-au folosit guvernanții PSD-ALDE, și anume, creșterea consumului. În momentul în care le dispare și acest motor de creștere, așteptările noastre sunt ca în 2019, nu că va fi creștere de 3-3,5%, ci e posibil să avem o creștere economică de unu, maximum două procente, ceea ce ar însemna o catastrofă pentru proiecțiile bugetare în baza legii salarizării publice și legii pensiilor. Nu mai vorbesc de toate celelalte pomeni pe care le-au făcut în diferite domenii", a afirmat Orban.
Nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei și 20% la cele în valută începând din 1 ianuarie 2019, în timp ce pentru creditele aferente achiziționării primei locuințe rata maximă de îndatorare este majorată cu 5 puncte procentuale, potrivit Regulamentului pentru modificarea condițiilor de creditare aprobat miercuri de Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Sâmbătă, 20 Octombrie 2018
Sâmbătă, 20 Octombrie 2018
Sâmbătă, 20 Octombrie 2018
Sâmbătă, 20 Octombrie 2018
Sâmbătă, 20 Octombrie 2018
Sâmbătă, 20 Octombrie 2018
Vineri, 19 Octombrie 2018
Vineri, 19 Octombrie 2018
Vineri, 19 Octombrie 2018
Vineri, 19 Octombrie 2018
Vineri, 19 Octombrie 2018
Vineri, 19 Octombrie 2018