Majorarea salariilor primarilor, aprobată în Senat

103

Articole de la același autor

Senatorii au adoptat, ieri, inițiativa legislativă care prevede majorarea indemnizațiilor primarilor, viceprimarilor, a președinților și vicepreședinților de consilii județene. Pro-punerea legislativă a fost adoptată, la pro-punerea liderului senatorilor PNL, Puiu Hașotti, prin vot electronic secret. "Este corect să propun un vot secret. În privința votului grupului liberal, va fi la liber, câtă vreme este vot secret. Eu însumi nu știu cum voi vota. Voi reflecta asupra acestui lucru, pentru că văd aici niște sume care, în opinia mea, nu sunt chiar în regulă. Nu este vorba de a avea o paralelă între salariul unui viceprimar sau unui primar de comună și al unui director, ci al unui profesor debutant care are 800 de lei și al unui primar care are 5.000 de lei", a afirmat Hașotti la dezbaterile în plen. Senatorul PDL Nicolae Vlad Popa a arătat, în intervenția sa, că se trece de la o inechitate care există în prezent la o altă inechitate, transformând lupta politică și competiția pentru câștigarea primăriilor într-o competiție pentru câștigarea unei indemnizații și a cerut respingerea proiectului. Potrivit proiectului, cea mai mare indemni-zație din administrația publică locală ar urma să revină primarului general - 7.643 lei, urmat de viceprimarul Capitalei (6.390 lei), pre-ședintele consiliului județean (6.612 lei) și vicepreședintele CJ (5.941 lei). Inițiatorii mai propun ca indemnizațiile primarilor să fie cuprinse între 6.333 lei, pentru primarul de municipiu, și peste 3.600 de lei, pentru primarii de comună. Senatul a dezbătut acest proiect în calitate de primă Cameră sesizată.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1072 secunde