În perioada 1–3 iulie 2025, la Bruxelles, s-a desfăşurat cea de-a 167-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor (CoR), în cadrul căreia delegația României a fost activ implicată în susținerea intereselor autorităților locale și regionale din țară.
S-au desfășurat întâlniri ale Grupurilor Interregionale „Vin pentru natură și economie” și „Carpați”, la care primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a participat și a avut o intervenție privind aderarea României la alianța „Euro Montana Carpații”.
În acest sens, primarul comunei Cumpăna s-a adresat Ministerului Mediului și Ministerului Dezvoltării pentru acreditarea oficială a membrilor Delegației României, de activare și susținere a proiectelor euro - regionale care să conducă la dezvoltarea Zonelor rurale montane.
Ședința de lucru a Delegației României la CoR, din data de 2 iulie, condusă de preşedintele Mariana Gâju, s-a desfășurat cu participarea reprezentanților DG Regio: Sofia Alves, director pentru Consolidarea Capacității Administrative și Implementarea Programelor II şi Krzysztof Kasprzyk, Team Leader pentru România, și a aparatului tehnic.
Tema centrală a discuției a fost „Îmbunătățirea cadrului de sprijin al UE pentru accesarea fondurilor europene de către autoritățile locale și regionale în perioada post-2027".
Au fost evidențiate principalele obstacole cu care se confruntă administrațiile locale românești în implementarea proiectelor europene, printre care: proceduri administrative complexe și birocrație excesivă, modificări legislative frecvente, procese de aprobare extrem de lente, întârzierile în rambursarea cheltuielilor eligibile şi transfer neclar de responsabilități.
Acestea au fost prezentate de structurile asociative AMR, AOR, ACOR, UNCJR.
Preşedintele delegației României, Mariana Gâju, i-a înmânat Sofiei Alves documentul conținând obstacolele și soluțiile propuse de structurile asociative din România.
În cadrul sesiunii plenare au fost adoptate avize de importanță majoră pentru a respecta echitatea între generații prin politici locale integrate ce vizează coeziunea socială și durabilă pe termen lung.
De asemenea, a fost adoptat avizul „Securitatea cibernetică a spitalelor și a furnizorilor de servicii medicale", având ca raportor pe Daniela Cîmpean (UNCJR), precum și avizul ce privește „Agenda Strategică a UE 2024–2029”, care reafirmă importanța implicării autorităților locale și regionale în guvernanța europeană și implementarea priorităților Uniunii.
Această sesiune a reafirmat poziția autorităților locale și regionale ca piloni fundamentali ai tranziției verzi, protecției mediului și coeziunii sociale, evidențiind că politicile europene pot fi eficiente doar printr-o colaborare strânsă și adaptată realităților teritoriale.