Mazăre îi cere lui Palaz analizele la zi pentru cei 20 de voluntari care vor distribui pachete

573
< 1 min citire
Prefectul Claudiu Palaz a anunțat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că primarul Radu Mazăre i-a solicitat analizele medicale pentru fiecare dintre cei 20 de voluntari pe care Prefectura îi trimite, astăzi, pentru a ajuta la distribuirea pachetelor cu alimente.
De asemenea, Mazăre a solicitat ca toate cele 20 de persoane să se prezinte, în cursul zilei de ieri, la o locație de pe strada Duiliu Zamfirescu, pentru a participa la instruire.
La rândul său, prefectul i-a cerut primarului lista cu toți cei care au participat la distribuirea pachetelor până acum, pentru a verifica dacă și aceștia au prezentat analizele medicale în momentul în care au fost recrutați.
Claudiu Palaz a spus că, dacă persoanele care au participat până acum nu avut analizele medicale făcute în momentul în care au distribuit pachetele, autoritățile locale vor fi sanc-ționate pentru "punerea în pericol a vieții cetățenilor".
Palaz a menționat faptul că toate persoanele din partea Prefecturii implicate în această acțiune sunt voluntari și au analizele făcute, fiind lucrători din domeniul alimentației publice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0317 secunde