Medgidia - parte a strategiei pentru dezvoltarea durabilă

521
< 1 min citire
Primăria municipiului Medgidia a participat ieri la lansarea oficială a proiectului "Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României Orizont 2030". Evenimentul a marcat demararea unui proiect care are în vedere realizarea, pe termen mediu și lung, a unor obiective țintă și a unor măsuri de implementare și evaluare a surselor de finanțare pentru perioadele 2013, 2020, 2030. Strategia proiectului urmează a fi finalizată și prezentată Comisiei Europene.
În ceea ce privește o perspectivă asupra anului 2013, documentul înglobează strategiile naționale și sectoriale, precum și programele operaționale aprobate sau în curs de elaborare.
De menționat este faptul că structura lucrării corespunde indicațiilor din directivele de profil ale Comisiei Europene din 2006 și 2007 și, de asemenea, conține capitole distincte privind trăsăturile și nevoile specifice ale României în contextul aplicării conceptului și indicatorilor de dezvoltare durabilă. Totodată, documentul va fi dezbătut și la nivelul regiunilor de dezvoltare ale României.
Medgidia are o Strategie Locală de dezvoltare durabilă ce conține Planul Local de acțiune, dar și proiectele prioritare ale Medgidiei pentru perioada 2006-2010. Acestea sunt incluse în proiectul Agenda locală 21, proiect ce reprezintă dorința administrației publice locale de a se alinia cât mai mult cerințelor UE.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0286 secunde