Cel mai probabil săptămâna viitoare

Membrii Zonei Metropolitane Constanța, chemați să-și desemneze noua conducere

1103
Începând de săptămâna viitoare, viceprimarul Constanței Decebal Făgădău ar putea prelua și conducerea Asociației "Zona Metropolitană Constanța". Decizia se va lua în cadrul unei adunări generale care ar putea avea loc, potrivit lui Făgădău, săptămâna viitoare.

Odată cu plecarea lui Nicolae Nemirschi la Ministerul Mediului, atribuțiile lui pe linie administrativă, la Constanța, au fost preluate de Decebal Făgădău. Pe lângă fotoliul de viceprimar pe care îl ocupa, Nemirschi era și președintele Asociației "Zona Metropolitană Constanța", struc-tură pe care tot el o și înființase. Din această structură fac parte 14 localități constănțene. Ea a fost înființată oficial în octombrie 2007 cu scopul promovării unei dezvoltări armonioase a zonei și a înlesnirii accesării fondurilor europene, în special în domeniul infrastructurii.
De la plecarea lui Nemirschi, reprezentanții administrațiilor locale membre ale asociației nu au luat încă o decizie referitoare la preluarea conducerii structurii și a continuării proiectelor. În cadrul conferinței de presă în care Decebal Făgădău a fost prezentat drept succesorul lui Ne-mirschi la fotoliul de viceprimar, s-a făcut și mențiunea că tot el ar putea prelua și conducerea Zonei Metropolitane.
Luarea unei decizii în acest sens se impune cu atât mai mult cu cât Nemirschi și-a mai luat cu el și un alt responsabil de la asociație.
Contactat telefonic ieri, viceprimarul Făgădău a declarat că nu s-a luat, încă, nicio decizie, iar acest lucru se va stabili în cadrul unei adunări generale a asociației care, cel mai probabil, va avea loc săptămâna viitoare.
Din Zona Metropolitană fac parte localitățile Constanța, Năvodari, Eforie, Ovidiu, Basarabi, Techirghiol, Mihail Kogălniceanu, Cumpăna, Valu lui Traian, Lumina, Tuzla, Agigea, Corbu și Poarta Albă.
În octombrie 2007, la semnarea actului de înființare a asociației, Nemirschi a făcut mențiunea că președinția asociației va reveni, pe rând, prin rotație, la interval de doi ani, fiecărei administrații locale membre. Dacă această prevedere rămâne în vigoare, Făgădău ar urma să conducă asociația pentru câteva luni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5273 secunde