Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis cu prilejul Anului Nou evreiesc
Articole recomandate
Primarul Iulian Soceanu: „Mulțumesc celor 1300 de cetățeni care au semnat pentru mine!”
26 Aprilie 2024
Felicia Ovanesian a intrat oficial în cursa pentru Primăria Constanţa. Și-a depus candidatura independentă la BEM
26 Aprilie 2024
PSD și Horia Constantinescu au depus candidaturile pentru Primăria și Consiliul Local Constanța
26 Aprilie 2024
Locuințe pentru tineri, construite de Primăria Mangalia
26 Aprilie 2024
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Anului Nou evreiesc, potrivit Agerpres.
În mesajul care a fost prezentat de către consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Templul Coral din Bucureşti, şeful statului adresează, la început de An Nou evreiesc, conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti şi membrilor acestora "calde felicitări, urări de sănătate, prosperitate, bucurie şi împlinire spirituală''.
"În acest an dificil, în care comunităţile evreieşti din România au participat la efortul comun de a salva vieţi, Roş Haşana ne oferă prilejul de a reflecta asupra legăturilor noastre de solidaritate şi de a le reînnoi prin empatie, compasiune şi ajutor reciproc. Sărbătorirea Anului Nou evreiesc este astăzi, mai mult decât oricând, o ocazie în plus pentru a ne întări prin cunoaştere, încredere şi dialog, în spiritul toleranţei şi al preţuirii reciproce. Vă doresc ca Anul Nou evreiesc să vă sporească în credinţă şi să vă inspire în proiectele comunităţilor din care faceţi parte, de a căror realizare se bucură întreaga societate românească. 'Shana Tova!'", spune preşedintele Iohannis în mesaj.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 18 Septembrie 2020
Marian Vasiliev: "Vă place cum arată acum Parcul Tăbăcăriei? Va fi cel mai frumos parc al României!"
Vineri, 18 Septembrie 2020
Vineri, 18 Septembrie 2020
Vineri, 18 Septembrie 2020
Vineri, 18 Septembrie 2020
Vineri, 18 Septembrie 2020
Vineri, 18 Septembrie 2020
Joi, 17 Septembrie 2020
Joi, 17 Septembrie 2020
Joi, 17 Septembrie 2020
Joi, 17 Septembrie 2020
Joi, 17 Septembrie 2020