Mihei face previziuni cu privire la Tratatul de Reformă al UE

458

Articole recomandate

Deputatul Andrian Mihei atrage atenția, în contextul unui comunicat de presă, asupra importanței Tratatului de Reformă semnat la 7 decembrie, la Lisabona, inclusiv de către România, reprezentată de președintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu Tăriceanu și Ministrul Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu. Mihei subliniază, în acest sens, câteva dintre modificările efectuate de Tratatul de Reformă, legate de consacrarea personalității juridice a Uniunii, consolidarea rolului parlamentelor naționale și diferențierea competențelor între Uniune și statele membre.
Totodată, liberalul Mihei ține să menționeze: "Aș dori să subliniez… extinderea votului cu majoritate calificată pentru o serie de noi domenii, conferirea de valoare juridică obligatorie Cartei drepturilor fundamentale, introducerea sistemului dublei majorități (55% din statele membre și 65% din populație) pentru adoptarea deciziilor în cadrul Consiliului începând cu 2014, clauza de solidaritate în domeniul energetic și în caz de atacuri teroriste, precum și fuzionarea celor trei piloni comunitari – Politica Externă și de Securitate Comună fiind supusă în continuare unor reguli și proceduri speciale".
Mihei consideră, de asemenea, că prin aderarea la Tratatul de Reformă, România înregistrează o evoluție în procesul de integrare europeană. Nu în ultimul rând, deputatul PNL apreciază: "Dacă toate statele vor depune instrumentele de ratificare în timp util, tratatul va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2009, contribuind la progresul procesului de reformă a cadrului instituțional european".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8357 secunde