Mircea Geoană vrea să ridice imunitatea demnitarilor

236
< 1 min citire
Mircea Geoană și-a exprimat, în cadrul conferinței de presă de ieri, intenția de a modifica legea fundamentală. Președintele PSD s-a plâns de situația reformei din Justiție și a declarat că dorește eliminarea oricărei imunități în materie de drept penal a demnitarilor. El a precizat că "partidul va iniția săptămâna viitoare, la întoarcerea Parlamentului din vacanță, un proiect de lege privind modificarea Constituției și modificarea oricărei forme de imunitate pentru șeful statului, membrii Parlamentului și ai Guvernului". Geoană a menționat că partidul deține semnăturile necesare pentru înaintarea proiectului, însă pentru finalizarea acestuia este nevoie și de voturile parlamentarilor. În cazul în care Parlamentul va adopta o astfel de lege, după 30 de zile, va trebui declanșat un referendum pentru modificarea Constituției. Geoană nu a exclus ca acest referendum să se desfășoare concomitent cu alegerile parlamentare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0393 secunde