Mișcarea Populară pe care PDL intenționează să o creeze după alegerile locale ar găsi deschidere în rândul partidelor mici precum PNȚCD și Partidul Ecologiștilor, pentru că ar constitui, potrivit liderilor acestora, un pol politic de dreapta bine definit pentru România.
Președintele PNȚCD Aurelian Pavelescu a declarat că există în acest moment un protocol de colaborare încheiat între PNȚCD și PDL din 2009 pentru alegerile din 2012 și că s-au reluat niște negocieri, dar "nu există un act adițional la acest protocol politic".
"Suntem în contact, dar discuțiile sunt incipiente. Țărăniștii sunt interesați de realizarea unui pol popular în România, suntem în Partidul Popular European și PNȚCD este interesat de un asemenea pol care să exprime centrul-dreapta în România alături de PDL. Am avut unele discuții, dar nu pot să spun mai multe lucruri deocamdată, pentru că trebuie anunțat ceva în momentul în care se realizează ceva", a afirmat Pavelescu.
Președintele PER, Dănuț Pop, a spus la rândul său că ecologiștii nu au avut încă o discuție oficială cu PDL, dar vor convoca o ședință a partidului cel mai probabil săptămâna viitoare sau peste două săptămâni pentru a hotărî dacă intră sau nu în Mișcarea Populară anunțată de PDL.
"Cred că săptămâna viitoare sau peste două săptămâni va fi ședința, în funcție de invitația lor. Deocamdată nu ne-au făcut o invitație oficială. Dacă această mișcare populară se face de dreapta, eu cred că este oportună, pentru că ideologiile în țara asta s-au cam amestecat, stânga cu dreapta, și dacă se va face numai de dreapta atunci se va da o șansă ca electoratul de dreapta să meargă spre ei. Nu am nimic împotriva acestei Mișcări, din contră, cred că trebuie să se decidă care este stânga și care este dreapta, adică cei doi poli și centru, centrul care am fi noi, ecologiștii", a afirmat Pop.