"Miza electorală NU este demiterea lui Băsescu, ci salvarea de la pușcărie a lui Mazăre și Constantinescu"

296
1

Articole de la același autor

"Din sursele noastre, am aflat că Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu au obligația față de premierul Victor Ponta, pentru ca acesta să îi scape de pușcărie, să facă în așa fel ca la Constanța să voteze cel puțin 500 de mii de cetățeni. Cu alte cuvinte, la Constanța, miza electorală NU este demiterea lui Băsescu, ci salvarea de la pușcărie a lui Mazăre și a lui Constantinescu, cei care bagă frica și îi amenință pe cetățeni pentru ca aceștia să participe la vot. Din acest motiv, pentru a-și salva pielea de pușcărie, există presiuni din partea USL, atât asupra reprezentanților PDL desemnați în secțiile de votate, cât și asupra observatorilor din partea organizațiilor neguvernamentale, să nu participe la urmărirea exercitării votului", se menționează într-un comunicat de presă transmis redacției de PDL Constanța.  

Comentează știrea

Constantean
26 iulie 2012
Felicitari!

Cred ca tocmai i-ati convins pe cei 57% care l-au votat pe Mazare sa mearga si sa spuna DA la referendum.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3141 secunde