Încă de la primele ore ale dimineții și-au făcut apariția la secția de votare din Constanța zeci de cetățeni din Republica Moldova, care și-au exercitat dreptul la vot. Cei mai dornici s-au arătat a fi tinerii, majoritar studenți, veniți să participe activ la procesul electoral.
Pe parcursul zilei, organizatorii se așteaptă ca aproximativ 1.000 de persoane să voteze la Constanța, atât rezidenți ai județului, cât și moldoveni veniți special din alte localități pentru a-și exprima votul. Până la ora 14:00, peste 600 de persoane și-au exercitat dreptul de a vota la secția din Constanța.
„Suntem într-un moment de cumpănă. Nu știu ce se va întâmpla, dar am speranța că totul va fi bine, că mă voi întoarce acasă, într-o tară mai prosperă, cu oameni mai deschiși la minte, dar, cel mai important, cu mult mai multe oportunități pentru viitor", ne-a mărturisit Maria S., o tânără studentă din Republica Moldova.
Cu dorul de casă în suflet, dar cu speranțe mari pentru un viitor mai bun, tinerii vor să fie parte din schimbarea politică și să contribuie la viitorul țării lor. „E important ca vocea noastră să se audă, chiar dacă suntem departe de casă. Ne dorim un viitor mai bun atât pentru noi, tinerii, cât și pentru familiile noastre care ne așteaptă acasă", a spus unul dintre alegători.
Procesul electoral se desfășoară în condiții bune, fără incidente, cu sprijinul autorităților locale și al voluntarilor, care îi ghidează pe alegători și asigură respectarea procedurilor.
Pentru mulți dintre cetățenii moldoveni, votul din diaspora este văzut ca o ocazie esențială de a influența direcția în care se îndreaptă Republica Moldova. „Avem responsabilitatea să decidem pentru noi și pentru generațiile care vin. Ne dorim, evident, o siguranță politică și economică. Eu îmi doresc să mă întorc acasă, chiar dacă am ales să urmez o facultate în România. Dorul de familie și prieteni îl simt în fiecare zi, vreau să fiu aproape de ei, dar în momentul de față nu am încredere să mă întorc. Chiar dacă Moldova a făcut o mulțime de pași înainte din punct de vedere politic, instabilitatea încă este mare, mai ales pentru generația noastră care își dorește un viitor. Cred că doar un viitor european ne mai poate menține țara pe o cale sigură ", a spus o tânără votantă.
În cadrul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova au fost înființate 2.274 de secții de votare: 1.961 de secții în țară, inclusiv 12 în regiunea transnistreană, dar și 301 secții în străinătate, în 45 de țări, inclusiv în România. De asemenea, la Constanța a fost amenajată o secție de votare în cadrul Cantinei Studențești, de pe Bulevardul Mamaia nr. 124.
Din secțiile de votare din străinătate, cele mai multe vor funcționa în Italia, Germania, Franța, Marea Britanie, România, Statele Unite ale Americii, Spania și Irlanda.