Monica Mecovei vrea să reformeze clasa politică

230
< 1 min citire
Monica Mecovei vrea să reformeze clasa politică - monicamacovei-1347262550.jpg
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, într-o conferință de presă, că o prioritate va fi "reformarea clasei politice din România".
Monica Macovei a precizat că, în calitatea sa de președinte al Comisiei de etică, lucrează la un set de principii, ce urmează a fi transmis partidelor politice pentru ca acestea să îl consulte atunci când stabilesc listele candidaților.
Potrivit Agerpres, aceasta s-a referit, în acest context, la faptul că traseismul politic atât de la un partid la altul, dar și în cadrul alianțelor, este "interzis".
"Traseismul politic este interzis nu numai în cazul alianței politice. Sunt președinta acestei Comisii de etică. Lucrez la principii. Sunt în formă finală. Le vom trimite tuturor partidelor, formațiunilor politice și alianțelor pentru a le avea în vedere la stabilirea listei de candidați. Le voi prezenta cât de curând public, probabil în câteva zile. Ca președinte, cu asta mă ocup. Este cel mai important lucru - reformarea clasei politice din România. Interesul meu este să reformăm clasa politică și, în ceea ce mă privește, voi aplica cu strictețe aceste criterii și încep cu propriul partid", a spus aceasta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 10 Septembrie 2012
Stire din Politică-Administrație : Silviu Prigoană a demisionat din PDL
Duminică, 09 Septembrie 2012
Stire din Politică-Administrație : Femeile liberale au pus la cale trei legi
Pagina a fost generata in 0.0366 secunde