Primarii PDL, lăsați la coada listei

"N-am mai primit bani de la Consiliul Județean de pe vremea lui Duțu"

735
2
Primarii PDL din Constanța se plâng de fapt că administrația județeană i-a sărit iarăși de la împărțirea banilor din sumele defalcate

și impozitul pe venit. Mulți dintre ei afirmă că nu au mai primit sprijin de la Consiliul Județean de ani buni, deși au solicitat bani pentru proiecte de importanță în nenumărate rânduri.

În cursul zilei de luni, Consiliul Județean Constanța a votat în ședință două proiecte ce stabilesc norocoasele localități care vor primi bani din procentul de 20% din sume defalcate din TVA, precum și cele din cota de 18,5% a impozitului pe venit. Astfel, după cum era de așteptat, Nicușor Constantinescu a pariat totul pe "roșu", prioritate având administrațiile locale PSD, care vor avea în curând bani în plus să-și execute lucrările.

După cum am amintit și într-un articol publicat în ediția de ieri, referitor la acest subiect, "lozul cel mare" a fost tras de Primăria Lipnița, care a primit, în total, din ambele hotărâri, 1.400.000 de lei. Din cele 18 localități aflate pe lista CJC, doar una dintre acestea este condusă de un primar din partea PDL, respectiv administrația locală Hârșova, despre care se știe că este agreată de Nicușor, în ciuda apartenenței politice. Restul de bani au mers la 12 primării PSD, patru PNL și administrația locală Tortomanu, condusă de ecologistul Lucian Chitic. În total, CJC a împăr-țit aproximativ 4,5 milioane de lei.

"Pentru noi suma este zero"

Primarul localității 23 August, Mugur Mitrana, s-a declarat obișnuit cu "amnezia" Consiliului Județean când vine vorba de primăriile PDL. De altfel, a explicat edilul, administrația condusă de Nicușor Constantinescu a dat ceva Primăriei 23 August doar atunci când a fost obligată.

"Pentru noi, suma este zero. Nu am primit sprijin nici până în prezent. Anul trecut, în octombrie, ne-au dat 1,3 milioane de lei pentru o alimentare cu apă, trebuia făcută o lucrare de intervenție și au fost nevoiți să-mi dea mie banii. Tot ce am realizat până în prezent am realizat numai cu fonduri de la Uniunea Europeană și nici nu am apelat la ei pentru cofinanțări", a menționat Mitrana.

"Ne-au dat bani pe care i-am dat tot lor, prin RAJDP"

Și edilul localității Albești, Gheorghe Moldovan, are o istorioară similară referitoare la "sprijinul" acordat de CJC. Moldovan a explicat că a primit de la CJC doar o sumă infimă, pe care a fost nevoit să o restituie, achitând serviciile executate în localitate de RAJDP.

"Păi, de ce să ne dea nouă, că noi nu știm ce să facem cu banii, nu? Nu ne-au mai dat nimic. Ne-au dat la un moment dat o sumă mică, pentru dezvoltarea urbană, pe care le-am restituit-o. A venit RAJDP și a astupat două-trei gropi. Asta este, dar din dar se face rai", a declarat Moldovan, râzând.

"Eu nu am mai primit niciun ban din 2003"

Cel mai enervat de această situație a părut să fie însă edilul localității Castelu, Nicolae Anghel, care a declarat că, deși nu a mai primit bani de la CJC de pe vremea când Stelian Duțu era președinte, actuala conducere ignoră solicitările transmise de primărie pentru cofinanțarea unor proiecte majore.

"Castelu nu a mai primit niciun ban din 2003, de când era Duțu președinte. Sunt nouă ani de atunci. Ceilalți au mai primit, pe la Poarta Albă și prin alte localități, însă la noi nu a mai ajuns nimic. Le-am trimis adrese, am făcut dosare peste dosare, solicitând opt miliarde (n.r. - lei vechi), bani de care avem nevoie pentru cofi-nanțări, însă nu am primit niciun răspuns. Avem proiecte depuse și aprobate pe mai multe planuri: canalizare, alimentare cu apă, împăduriri, drumuri, modernizarea infrastructurii, atât pentru Castelu, cât și pentru satul Nisipari, avem în plan reabilitarea grădiniței. Dacă Nicușor n-a vrut să mă ajute nici măcar cu școala din Castelu… n-ai cu cine să discuți", a explicat primarul.

"Nu am primit absolut nimic, niciodată"

Dacă pentru proiectele mari CJC ar putea să se justifice că nu are bani de dat la primăriile PDL, în privința solicitărilor mărunte, nu are cum să-și motiveze refuzul. Potrivit primarului localității Adamclisi, Anton Burcea, Consiliul Județean Constanța nu a ținut cont de nicio rugăminte, fie ea cât de mică.

"Pe noi nu ne-au ajutat niciodată, nu ne-au dat nimic! Le-am solicitat ajutorul în nenumărate rânduri, nu pentru proiecte ample, ci pentru cheltuieli uzuale, pentru combustibil, pentru lemne la școli, lucruri minore pentru ei, dar care pentru localitatea Adamclisi erau imperios necesare. Nu am primit niciun răspuns, nicio justificare", a explicat Burcea.

Comentează știrea

metin cerchez
8 februarie 2012
sa va dea boc,udrea,basescu voua su mafiapdl-la cit furati...

ce mafioti....ei bogati poporul mai sarac

anonim
8 februarie 2012
consiliul judetean

Consiliile Judeteane ar trebuie desfiintate. Banii care vin de la bugetul statului pot fi trimisi direct la Primarii, sau prin intermediul Prefecturii.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3759 secunde