Imediat după anunțarea primelor estimări, pedeliștii constănțeni au făcut și ei o scurtă evaluare a rezultatelor, dar și a campaniei. Președintele PD-L Constanța, Mircea Banias, a declarat că nu a fost o luptă ușoară în această campanie electorală, ci, din contră, una inegală. Iar aici, Banias a invocat, în primul rând, deținerea pârghiilor financiare în domeniul administrației publice, de către PSD. Aseară, puțin după ora 21,00, Banias se arăta încrezător în rezultatele finale, el preferând să își manifeste oarecare rezerve în ceea ce privește estimările exit-poll-ului.
În acest context, Banias a preferat să fie rezervat în declarații și pe marginea unei viitoare alianțe, afirmând că, din nou, se așteaptă numărarea voturilor. Liderul pedelist constănțean a apreciat totuși mobilizarea mai bună a electoratului din mediul rural față de cel din mediul urban.
De cealaltă parte, liderul liberalilor constănțeni, George Dragomir, a fost ferm: "Să așteptăm numărarea voturilor, în orice caz ne dorim un premier de dreapta, poate chiar liberal". Referitor la rezultatele anunțate aseară la ora 21.00, Dragomir a declarat că rezultatul a fost unul așteptat. "Pentru PNL este un rezultat bun, unul mai bun decât cel de acum patru ani în condițiile în care nu ne-a fost ușor la guvernare", a explicat liberalul.