Nici pe timp de criză primarii nu renunță la a-și face vara sanie și iarna, car

495
Nici pe timp de criză primarii nu renunță la a-și face vara sanie și iarna, car - de680b2a19ca196c0b15309896e895fe.jpg
"Iarna nu-i ca vara", mai ales atunci când administrațiile publice locale se confruntă cu efectele crizei economice. Urmând principiul "bunul gospodar își face vara sanie și iarna, car", unii dintre primarii constănțeni și-au luat măsurile necesare pentru a preîntâmpina posibilele complicații ce le-ar putea aduce această iarnă. Există însă și comune care se află în situații dificile, pentru că nu au bani să își achiziționeze lemne și combustibil.
Primarul comunei Amzacea, Constantin Radu (PSD), spune faptul că, în această perioadă de criză, administrația locală se limitează la cheltuieli stricte, fără a face risipă. "Ne întindem și noi cât ne ține plapuma. Ne descurcăm și noi cum putem, dar, în iarna aceasta, nu vom avea probleme. În următoarea perioadă, urmează să achiziționăm lemne în valoare de 50.000 de lei", a declarat social-democratul. Potrivit gospodarului-șef, lemnele vor fi cumpărate cu bani de la bugetul local.
În plus, el a mai spus că, în cazul în care se vor confrunta cu o iarnă dificilă, pe străzile comunei va circula un buldoexcavator, achiziționat de către Primăria Amzacea acum un an și jumătate.
Nici edilul orașului Negru Vodă, Ion Nicolin (PSD), nu își face probleme pentru această iarnă. "Nu se pune problema să rămânem înzăpeziți sau fără căldură. Avem utilaje pentru deszăpezire. Avem chiar și o cisternă achiziționată acum trei săptămâni pentru a stinge incendiile. În plus, am achiziționat deja lemne în valoare de aproximativ 30.000-40.000 de lei. Trebuia să ne asigurăm că avem totul", a menționat Nicolin.
Democrat-liberalul Viorel Bălan, primarul comunei Nicolae Bălcescu, a declarat că localitatea a fost aprovizionată cu lemne de 30.000 de lei și cărbuni de 10.000 de lei. "Sperăm să nu avem probleme. Noi avem deja un buldoexcavator pe care l-am închiriat de peste trei luni de zile și îl vom folosi în continuare pentru că este multifuncțional", a adăugat el.
Vasile Neicu (PSD), primarul comunei Pantelimon, s-a pregătit încă din primăvară pentru dificultățile care ar putea apărea iarna. "Am luat lemnele din luna aprilie cu 15.000 de lei pentru toate școlile și grădinițele, precum și pentru primărie. Primăvara sunt mult mai ieftine. Cine cumpără atunci lemne? Mai trebuie să iau la începutul lui septembrie cocs pentru Școala de Arte și Meserii Pantelimon", spune Neicu. De asemenea, administrația Pantelimon are la dispoziție un buldoexcavator, cumpărat acum trei ani.

"Așteptăm o minune cerească"
Există însă și primari care nu stau foarte bine la capitolul fonduri pentru pregătirile de iarnă. "Nu avem bani deloc. Ne limităm să rezolvăm problemele sociale. Investiții nu mai putem face. Dacă am fi avut bani de lemne, i-am fi folosit pentru repararea școlilor și grădinițelor. Nici vorbă să cumpărăm lemne pentru că nu avem baza materială", a explicat primarul comunei Bărăganu, Constantin Bențea (PSD).
"Am făcut intervenții la Consiliul Județean. Mă gândesc să facem și la Guvern. Poate se vor gândi puțin și la noi. Așteptăm o minune cerească", a mai spus Bențea. În schimb, potrivit lui, Bărăganu are utilajele necesare pentru deszăpezire. "Avem și tractor și buldoexcavator de trei ani. Deci nu vor fi probleme din acest punct de vedere", a încheiat el.
Foarte deschis în privința situației financiare a fost și primarul comunei Ciobanu, Ioan Suciu (PSD). "N-are nimeni bani de așa ceva. Cine are bani de lemne?", a pus problema el. "Noi ne-am făcut socotelile. Am avea nevoie de aproximativ 50.000 de lei. Am cerut la Consiliul Județean, dar rămâne să vedem dacă se vor face rectificări bugetare", a adăugat Ioan Suciu. "În magazie, noi mai avem lemne pentru o lună-două. Deci putem rezista iarna aceasta. Dar de la 1 ianuarie 2010, va trebui să primim sprijin financiar pentru a mai achiziționa alte resurse", a mai afirmat edilul.
"Aoleu!" a fost prima reacție a primarului din Cuza Vodă, Eugen Dumitru (PSD), atunci când a venit vorba de pregătirile administrației locale pentru această iarnă. "Cum vom face față iernii? Ați văzut că prima mea reacție a fost «Aoleu». Deci vă dați seama în ce situație ne aflăm. Noi nu avem bani. Am luat lemne pe datorie. Am luat și cărbuni, dar pe aceștia i-am achitat deja", a declarat Dumitru. Datoria se ridică la 10.000 de lei.
Pe de altă parte, Primăria Cuza Vodă are utilajele necesare desză-pezirii. "Acum două săptămâni am achiziționat un buldoexcavator în leasing, în valoare de aproximativ 50.000 de euro", a completat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6693 secunde