Nicolae Ciucă, întrebat dacă se gândește la remaniere! Ce a răspuns premierul

102
Nicolae Ciucă, întrebat dacă se gândește la remaniere! Ce a răspuns premierul - remanierepremier-1661088931.jpg
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, ieri, că de remaniere este nevoie ori de câte ori nu se îndeplinesc sarcinile şi atribuţiile miniştrilor şi secretarilor de stat.


„La sfârşitul lunii iulie, când am prelungit acea perioadă de evaluare după primele şase luni încercând să acoperim şi perioada în care se închideau jaloanele şi ţintele din PNRR, nu am spus că nu este nevoie de remaniere. De remaniere este nevoie ori de câte ori nu se îndeplinesc sarcinile şi atribuţiile, atât ale miniştrilor, cât şi ale secretarilor de stat. Ca atare, remanierea este un atribut al premierului şi ea va fi făcută în funcţie de rezultatele şi activitatea fiecărui ministru în parte”, a afirmat Ciucă, după o întâlnire organizată cu liderii regionali ai PNL.


Întrebat dacă este mulţumit de activitatea ministrului Apărării, prim-ministrul a spus: „Dacă facem o analiză a ceea ce s-a întâmplat în domeniul Apărării trebuie să ne uităm la ceea ce România a reuşit să obţină la summitul de la Madrid. Dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat la summitul de la Madrid şi la activitatea şi rezultatele Ministerului Apărării Naţionale, putem spune că este un rezultat foarte bun pentru noi”. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5121 secunde