Nicuşor Dan spune că România şi Austria pot construi un parteneriat economic puternic

193
< 1 min citire
Nicuşor Dan spune că România şi Austria pot construi un parteneriat economic puternic - nicusor-austria-1753446638.jpg
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a participat vineri la Summitul Salzburg 2025 din Austria, acolo unde a susţinut mai multe idei. Acesta a vorbit în faţa mai multor oameni de afaceri care s-au reunit la eveniment.
Provocările cu care ne confruntăm în prezent sunt mari, dar la fel sunt și oportunitățile. România și Austria au tot ce le trebuie pentru a construi un parteneriat economic și mai puternic. Avem puncte forte complementare, valori comune și o viziune comună pentru viitorul Europei", a arătat președintele.
Nicușor Dan a evidențiat că investițiile din Austria reprezintă 12% din investițiile străine în România, cu un total de peste 10 miliarde de euro, din anii '90.
Afacerile dumneavoastră au peste 100.000 de români angajați direct, iar schimburile noastre bilaterale au ajuns la trei miliarde de euro anual. Cu 1.500 de companii austriece care operează în România am construit un parteneriat economic de succes. Știu că organizația dumneavoastră și afacerile austriece au susținut constant liberul schimb și granițele deschise în interiorul Uniunii Europene, chiar și în condiții dificile", a arătat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0664 secunde