Noua sală de sport școlară din Cernavodă va fi deschisă anul acesta

28
< 1 min citire
Administrația Publică Locală din Cernavodă marchează o nouă etapă în dezvoltarea infrastructurii educaționale și sportive a orașului. Noua sală de sport școlară, realizată printr-un proiect finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, a fost finalizată și predată oficial orașului de către constructor.
Investiția vine în sprijinul elevilor care învață în unitățile de învățământ aflate în campusul școlar din Cernavodă, oferindu-le condiții moderne și sigure pentru desfășurarea orelor de educație fizică. Totodată, noul spațiu va putea găzdui competiții școlare locale de handbal, baschet sau volei.
Clădirea a fost construită în regim P+1 și dispune de o tribună cu 102 locuri pentru spectatori. Parterul este destinat activităților sportive și vestiarelor, în timp ce etajul include spații moderne de acces pentru public și zone dedicate activităților conexe.
Noua sală de sport reprezintă un pas important pentru promovarea unui stil de viață sănătos în rândul tinerilor și completează seria investițiilor derulate în ultimii ani pentru dezvoltarea infrastructurii sportive din Cernavodă.
Valoarea totală a investiției este de 7,5 milioane de lei, fondurile fiind asigurate integral de la bugetul de stat, prin Compania Națională de Investiții.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0384 secunde