"Nu am ca obiectiv să fiu prim-ministru"

82
< 1 min citire
Președintele Traian Băsescu a declarat că obiectivul său nu este de a deveni prim-ministru, chiar dacă Elena Udrea ar fi cea care câștigă cursa prezidențială, spunând că are o "nepoțică" și "încă doi nepoție vin", deci are "treabă".
Băsescu a fost întrebat într-o emisiune B1 Tv dacă ar accepta să fie propus premier de Elena Udrea, dacă aceasta ar ajunge șef al statului.
"Vă previn, am o nepoțică și încă doi nepoței vin. (asta înseamnă, n.r.) că am treabă, o să mă ocup la partid, să-i ajut, dar asta e o treabă pentru alții, funcția de prim-ministru, chiar dacă aș fi cel mai bun prim-ministru pe care îl poate da clasa politică, v-am mai spus. Poate că a trecut vremea mea pentru astfel de funcții. Obiectivul meu nu este să devin prim-ministru. Va trebuie cel care câștigă alegerile prezidențiale să-și găsească un prim-ministru capabil să înțeleagă care sunt prioritățile țării și ce trebuie făcut ca acele priorități să fie atinse", a susținut președintele Băsescu.
De asemenea, Băsescu și-a exprimat convingerea că Elena Udrea "va primi destul de votul de multe voturi de la PDL".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0637 secunde