Un primar PSD spune lucrurilor pe nume:

"Nu știu ce calcule au Mazăre și Constantinescu pentru 2012, dar eu spun că sunt pierduți"

2687
Unul dintre membrii marcanți ai PSD Constanța, primarul comunei Peștera, Valentin Vrabie, cel care a scos cel mai mare scor electoral din România, s-a hotărât să rupă tăcerea în privința celor care reprezintă partidul în județul Constanța. Este vorba despre președintele Radu Mazăre și vicepreședintele Nicușor Constantinescu.
"Mazăre trăiește în altă lume. Eu de când sunt primar PSD, de șase ani, nu am reușit să vorbesc cu el. În toți acești ani, nu a organizat nicio ședință la PSD Constanța. Este un lucru absurd. Ești membru al acestui partid, dar nu ai posibilitatea să-ți spui punctul de vedere și au pretenția să faci totul la comanda lor. Mazăre nu știe decât să dea ordine. El și cu Nicușor Constantinescu ce visează noaptea pun în aplicare a doua zi, fără să întrebe pe nimeni", spune primarul Vrabie.
El a mai adăugat că nemulțumirile sunt foarte mari în PSD Constanța însă sunt mulți primari social democrați care nu au curaj să vorbească pentru că nu ar mai primi fonduri de la Consiliul Județean unde președinte este Nicușor Constantinescu.
Pe linie de partid, primarul Valentin Vrabie spune că i-a fost mai ușor să ajungă la București și să stea de vorbă cu Adrian Năstase, decât cu Radu Mazăre.
"Pe mine Mazăre nu mă reprezintă. Eu am fost votat de 93% dintre oamenii din comună. Am 12 din 13 consilieri și la alegeri nu am folosit nimic din strategia lor. Nicușor Constantinescu a fost o singură dată la noi în comună, dar Mazăre nu a venit niciodată la Peștera. Cred că nici nu știe unde se află. Probabil, dacă îl întreabă careva, o să spună că este prin Brazilia sau Papua Noua Guinee. Nu știu ce calcule au ei prin Constanța pentru 2012, dar eu spun că sunt pierduți de acum", a declarat Valentin Vrabie.
Și în privința fondurilor pe care ar fi trebuit să le primească de la Consiliul Județean este nemulțumit.
"De când cu noua guvernare, Mazăre se plânge tot timpul că nu are bani sa facă investiții la Constanța. Or, din punctul meu de vedere, un primar gospodar își arată iscusința atunci când nu are bani, nu atunci când sacul este plin. Nici eu n-am primit bani de la Consiliul Județean Constanța dar am reușit să fac multe lucruri. Faptul că m-au tăiat de pe lista cu bani m-a ambiționat și mai mult și am reușit să fac multe lucruri și fără ajutorul lor deși ar fi trebuit să ajute comuna Peștera care a votat PSD. Noi am obținut cele mai bune rezultate și la prezidențiale și asta dovedește că pe ei nu prea îi interesează de partid", a spus primarul Valentin Vrabie.
Deși mulți s-ar fi așteptat ca Valentin Vrabie să plece la alt partid, primarul nu a făcut acest lucru. El spune că a fost "curtat" să treacă în altă barcă, dar se încăpățânează să rămână la PSD, chiar dacă cei care se află la conducerea partidului din Constanța nu îl reprezintă. Totuși, primarul spune că, speră ca în scurt timp, să aibă alți șefi pe linie de partid, la județ, cu care să se înțeleagă. Oameni cu care să poată discuta tranșant problemele cu care se confruntă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1958 secunde