Klaus Iohannis:

"Nu voi negocia cu niciun politician"

278
2

Articole de la același autor

Candidatul ACL la Președinție, Klaus Iohannis, a declarat, ieri, că nu va negocia cu niciun politician pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, punctând că își dorește votul tuturor românilor.

"Nu voi negocia cu niciun politician, însă, ca să fie foarte clar, eu îmi doresc votul românilor, îmi doresc votul tuturor românilor care cred că eu pot să fac diferența în politica românească. Îi invit, îi rog să fie alături de mine, dar eu îmi doresc votul lor direct, vreau să am o relație directă cu alegătorul, nu prin intermediul unor politicieni. În consecință, nu voi negocia cu candidații care au ieșit din cursă. Dacă mă vor căuta, probabil că mă vor căuta ca să-mi ofere sprijin. Orice cetățean este binevenit să-mi ofere sprijin, dar nu negociem", a spus Iohannis.

Întrebat dacă apelul său îi vizează și pe Monica Macovei, Elena Udrea, Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleșcanu, el a răspuns că se adresează tuturor alegătorilor care vor să fie pe dreapta și vor să-l sprijine.

"Apelul meu este la fel de valabil și pentru Crin Antonescu și pentru alții. Cine crede că putem să schimbăm lucrurile împreună, dacă dorește, să iasă în față și să o spună", a adăugat Iohannis. 

Comentează știrea

vall
5 noiembrie 2014
respect neamtule

pt atitudine si demnitate si mai ales pt consecventa in totala contradictie cu alde razgindeanu de la usl

EscorteDinRomania.ro
8 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 05 Noiembrie 2014
Stire din Politică-Administrație : Cine beneficiază de SALARII MĂRITE
Pagina a fost generata in 1.555 secunde