"Obiectivul meu este câștigarea referendumului"
Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat că obiectivul său este câștigarea referendumului din 29 iulie, deși mulți mizează pe faptul că este erodat de problemele prin care a trecut alături de guvern și de majoritatea parlamentară într-o perioadă de criză economică.
"Aș vrea să spun că ceea ce a făcut USL nu este cinstit. Nu este cinstit să ai ca obiectiv acapararea integrală a instituțiilor statului și punerea lor la dispoziția partidului și pentru a legitima această incorectitudine și lipsa de democrație să începi să te ascunzi în spatele votului popular. De fapt, prin acest referendum USL vrea să-și legitimeze reflexele totalitare. Nu știe și nu poate să guverneze dacă nu anexează partidelor, pe care le reprezintă Crin Antonescu și Victor Ponta, instituțiile statului. Ei au rămas ancorați în modul de a guverna din perioada Iliescu și Năstase, când funcționau ca partid stat", a spus Traian Băsescu.

Articole din aceeași secțiune
Joi, 12 Iulie 2012
Joi, 12 Iulie 2012
Joi, 12 Iulie 2012
Joi, 12 Iulie 2012
Joi, 12 Iulie 2012
Joi, 12 Iulie 2012
Joi, 12 Iulie 2012