Orașul Cernavodă, partener într-un proiect european care vizează accidentele nucleare

402
O delegație a orașului Cernavodă a participat, recent, la un schimb de experiențe în localitatea Krsko, din Slovenia, oraș înfrățit cu Cernavodă. Scopul vizitei a fost îmbunătățirea relațiilor dintre cele două comunități, vizitarea centralei nucleare din Krsko, aflarea a cât mai multor informații privind legătura dintre comunitatea locală și centrala nucleară, formarea de noi cunoștințe și prieteni în Krsko.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Cernavodă, Alina Vlădușel, unul dintre punctele importante ale acestui schimb de experiență a fost o întâlnire în cadrul căreia s-au purtat discuții privind participarea orașului Cernavodă ca partener în proiectul "Pregătirea pentru evacuare în caz de accident nuclear", finanțat din fonduri europene, alături de alte orașe europene care găzduiesc centrale nucleare.

Pentru că nu putea fi refuzată o astfel de oportunitate, consilierii locali au aprobat, în ședința Consiliului Local, participarea orașului Cernavodă ca partener în acest proiect.

Concret, proiectul este inițiat de orașul Krsko, în vederea îmbunătățirii planurilor pentru evacuare în caz de accident nuclear și pentru pregătirea membrilor comitetului pentru situații de urgență. Parteneri în cadrul proiectului mai sunt orașele Zagreb (Croația) și Obrigheim am Neckar (Germania) care, la fel ca și Cernavodă și Krsko, găzduiesc centrale nucleare. Finanțarea maximă pe care orașul Cernavodă o poate obține în cazul acestui proiect este de 20.000 de euro, iar cofinanțarea, de până la 25% din totalul fondurilor primite pentru proiect.

"Activitățile proiectului constau în organizarea unor ateliere și exerciții cu scopul îmbunătățirii planurilor locale de pregătire a populației pentru evacuarea în caz de accident nuclear pentru toate cele trei etape: observare, notificare și alertă, pregătirea și executarea evacuării, primirea și cazarea persoanelor evacuate", a explicat Alina Vlădușel.

Ea a mai precizat că proiectul este destinat perfecționării membrilor comitetelor locale pentru situații de urgență care vor lua parte la aceste ateliere de lucru, îmbunătățindu-și astfel experiența în domeniul protecției civile. Acest proiect este foarte benefic pentru orașul Cernavodă, având în vedere schimburile de experiențe care se vor derula cu celelalte municipalități europene implicate în proiect și care, din punct de vedere al pregătirii pentru evacuarea în caz de accident nuclear, sunt bine pregătite. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2291 secunde