OUG privind organizarea referendumului va fi supusă astăzi la vot în Camera Deputaților

336
< 1 min citire
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis, ieri, să nu acorde Comisiei juridice o săptămână în plus pentru raportul pe Ordonanța privind organizarea referendumului, astfel că proiectul va fi supus la vot astăzi, cu sau fără raportul Comisiei.
Comisia juridică  a transmis forului de conducere al Camerei Deputaților o scrisoare în care solicita prelungirea termenului de depunere a raportului asupra OUG privind organizarea referendumului cu o săptămână. Solicitarea era justificată prin volumul mare de muncă al Comisiei juridice din această perioadă și prin faptul că și proiectul de lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului 103/2009 pentru modificarea și completarea legii privind referendumul este unul complex. Membrii Comisiei juridice intenționau să dezbată acest proiect de lege în ședința din 3 noiembrie.
Senatorii au votat pe 13 octombrie cu 73 de voturi "pentru" și 40 de voturi "împotrivă" raportul de respingere a OUG 103/2009 privind organizarea referendumului, dar membrii PD-L au acuzat un vot dublu al liberalilor și au anunțat că vor părăsi sala de plen. Camera Deputaților este, însă, camera decizională.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0315 secunde