Parlamentarii constănțeni au dezbătut riscul nuclear de la Cernavodă

323
2 min citire
La Cernavodă a avut loc, vineri, prima ședință a Comisiei de evaluare și analiză a riscului nuclear la nivelul județului Constanța, compusă din parlamentari de Constanța, consilieri județeni și specialiști în domeniul nuclear. La întâlnire au participat 11 din cei 21 de membrii ai comisiei. Printre participanți s-au aflat deputații PSD Manuela Mitrea, Antonella Marinescu, Matei Radu Brătianu, deputatul PNL Mihai Lupu, senatorii PDL Mircea Banias și Maria Stavrositu, consilieri județeni, primarul orașului Cernavodă, Mariana Mircea. Președintele acestei comisii este senatorul PSD Nicolae Moga care a condus întâlnirea de astăzi.
Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat trei puncte: aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei și calendarul întâlnirilor; aprobarea listei documentelor ce necesită a fi consultate în vederea evaluării și analizei riscului nuclear.
Conform regulamentului, scopul activității acestei comisii îl constituie evaluarea și analiza riscului nuclear la nivelul județului Constanța având în vedere că într-o localitate a județului își desfășoară activitatea o centrală nucleară cu două reactoare și un depozit de deșeuri radioactive. De asemenea, identificarea și propunerea de măsuri legislative corespunzătoare în acord cu practica internațională în domeniul nuclear pentru minimalizarea riscului și acordarea de măsuri compensatorii, reprezintă unul din scopurile pentru care a fost înființată comisia. Comisia va funcționa pe o perioadă de două luni, timp în care membrii vor solicita și analiza documentele ce vizează activitatea centralei nucleare de la Cernavodă, măsurile care sunt luate în cazul accidentelor nucleare, reglementările legislative în domeniul nuclear, reglementările europene privind măsurile compensatorii.
Membrii comisiei au fost de acord să sprijine cât mai mult funcționarea acestei comisii iar la sfârșitul perioadei de analiză să întocmească un raport pe care îl vor înainta Parlamentului, Primului Ministru și președintelui.
Primarul orașului Cernavodă Mariana Mircea, membru în această comisie în calitate de edil al unui oraș care găzduiește o centrală nucleară și un depozit de deșeuri radioactive dar și ca vicepreședinte al Asociației Europene a orașelor cu obiective nucleare ( GMF) spune că această comisie este o susținere importantă atât pentru comunitatea din Cernavodă cât ți pentru comunitățile vecine, în demersurile privind analiza riscului nuclear și stabilirea de măsuri de protecție și măsuri compensatorii.
La finalul întâlnirii, parlamentarii prezenți la întâlnire atât cei de la PSD cât și cei de la PNL și PDL au susținut legalitatea înființării acestei comisii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0374 secunde