PD, în topul preferințelor electoratului cu 35%

432
< 1 min citire
PD se află în topul pre-ferințelor electoratului pentru alegerile europarlamentare, cu 35%, urmat de PSD, cu 23%, și PNL, cu 14%, în timp ce PNG și PLD ar obține 5,6% res-pectiv 4,7%, PRM și UDMR, 4%, iar PC, 3,3%, potrivit unui sondaj BCS realizat la începutul lui noiembrie.
După cum arată sondajul, deși PD a crescut cu cinci procente față de luna octombrie ajungând la 35%,  democrații nu au reușit înaintea scrutinului să atingă cota maximă pe acest an, de 36%, care a fost obținută în iunie, potrivit unor cercetări efectuate de același institut. Pe de altă parte, procentajul PSD stagnează față de luna precedentă, iar cel al PNL scade cu un procent.
Într-o situație dificilă pare a fi, potrivit sondajului BCS, partidul condus de Gigi Becali, PNG, care se află la cea mai slabă cotă a sa pe anul 2007, pierzând aproape jumătate din procentaj într-o singură lună, ajungând în prag de scrutin la 5,6% în noiembrie de la 10% cu care era creditat în octombrie. Cât privește PLD, acesta se află într-o ușoară creștere (până într-un procent) față de lunile precedente, fără a reuși însă să atingă cota maximă de 8%, reușită anul acesta în mai.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0334 secunde