În urma articolului apărut, ieri, în "Cuget liber", care atrăgea atenția asupra acreditării a nu mai puțin de 35 de persoane, în calitate de reprezentanți ai ziarului "Observator de Constanța", la alegerile din 30 noiembrie, PD-L Constanța a înaintat, ieri, o sesizare la Biroul Electoral Central. Anunțul a fost făcut, în cadrul unei conferințe de presă, de către Paloma Petrescu, democrat-liberala aspirantă la un mandat de deputat pe Colegiul 8. PD-L Constanța contestă astfel acreditarea celor 35 de persoane, dintre care multe au devenit, peste noapte, ziariști, pe motiv că "printre ele se numără membri de partid și militanți PSD". De menționat este și că, tot în cursul zilei de ieri, democrat-liberalii au depus și o sesizare la BEJ, cu privire la scrisorile trimise de PSD alegătorilor, prin care aceștia au fost dezinformați, în sensul că le-au fost indicate secții de votare care, în realitate, nu corespund adreselor lor.
În cadrul conferinței de presă de ieri, pedeliștii tomitani au făcut și un bilanț al acestei campanii electorale și, potrivit declarațiilor lor, reiese că, "aceasta a fost una în permanență îngreunată" de acțiunile contracandidaților pesediști. În acest sens, ei au invocat numeroasele incidente soldate cu dispariția sau distrugerea bannerelor, a afișelor și a materialelor electorale ale PD-L.
Interesant de remarcat este însă și faptul că ieri, la conferința PD-L, au venit și primele reacții din partea politicienilor constănțeni vizavi de cazul Mazăre vs. Feri Predescu, și în care ziarista a fost condamnată pentru ceea ce magistrații au numit "delict de opinie". Astfel, Gigi Chiru și Maria Stavrositu și-au exprimat îngrijorarea față de acest precedent, susținând că e un semnal de alarmă pentru presa constănțeană, dar și pentru societatea civilă. Totodată, trebuie menționat că democrat-liberalii constănțeni au adresat un îndemn electoratului, prin care acesta este chemat la vot, pe 30 noiembrie, pentru a-și desemna reprezentanții în Parlamentul României.