PDL a decis să îl propună pe Dumitru Oprea candidat la șefia Senatului

119
< 1 min citire
PDL a decis să îl propună pe Dumitru Oprea candidat la șefia Senatului - audecissacandideze-1394455681.jpg
BPN al PDL a decis, luni, să îl propună pe senatorul Dumitru Oprea candidat la președinția Senatului, a anunțat prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu.
"Azi am decis să propunem un candidat pentru președinția Senatului, e o poziție de respect față de instituție. Îl vom propune pe domnul profesor senator Oprea. Această poziție a noastră este foarte ușor de diferențiat de poziția premierului, care a aplicat o palmă către propriul partid mergând pe o propunere din afara partidului", a precizat Predoiu după ședința BPN al PDL, citat de Mediafax.
El a precizat că democrat-liberalii îl "aruncă" în luptă pe Oprea, "cu șansa de a demonstra" că PDL "are resurse" și că procentul mic pe care democrat-liberalii îl au în Senat "nu trebuie să fie un handicap".
Predoiu a precizat că nu este vorba despre "o răzgândire" a democrat-liberalilor după ce președintele PDL sugera luni dimineață că partidul nu va avea un candidat pentru șefia Senatului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0304 secunde